Cutreieratul munților pe bicicletă este o activitate pe care trebuie să o încerci cel puțin o dată în viață, dar de regulă microbul acesteia îi contaminează iremediabil pe cei care au fost atinși și astfel iau naștere noi pasiuni. Pentru iubitorii de mountainbiking cu ceva mai mult apetit pentru aventură a apărut o nouă tentație și faptul că e disponibilă și în România cam dărâmă orice barieră aflată între “aș vrea să încerc” și “Doamne, cât de tare a fost!”. Helibiking-ul a ajuns acum și la noi, e drept, mulțumită unor austrieci, dar cu siguranță vei avea o perspectivă cu totul nouă asupra Munților Făgăraș.
Helibiking înseamnă nimic altceva decât urcatul în elicopter și aterizarea într-un loc greu de ajuns cu alte mijloace, cum ar fi automobilul de teren sau chiar bicicleta, iar de acolo nu îți rămâne decât să îi dai la pedale pe crestele munților sau pe unde șerpuiește traseul.
Firma TCP Xpower este cea care organizează aceste ture care durează 3 zile și includ o sumedenie de alte chestii pe lângă pedalatul efectiv și transportul pe calea aerului, cum ar fi service pentru biciclete, cazare și transfer cu microbuzul. Traseele efective au între 15 și 25 de kilometri, dar diferența de nivel poate atinge și 2.500 de metri, iar sub altitudinea de 1.600 de metri nu se coboară.
Prețul unei astfel de experiențe nu este chiar modic, fiind de 1.750 de euro, însă privit din punctul de vedere al publicului provenit din aceiași țară ca și firma organizatoare, s-ar putea ca inițiativa să aducă Munții Făgăraș în prim-planul mountainbike-ullui de aventură.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Ah ce m-as da de acolo de sus, sa rup toate cararile. Ca polueaza elcopterul.....undeva ma doare pe mine de asta.....Io nu poluez si ma dau la muntele pe cae voi il vedeti doar in poze :)
Noi ne alegem cu natura distrusa si austriecii cu gologanii ca in atatea afaceri facute in tara asta.
Daca ii place bicla, apai nene s-o foloseasca nu sa polueze si sa perturbe habitatul vietatilor care au mai ramas in muntii astia minunati.
Mi se pare o aberatie, se incalca tocmai ideea de baza a ciclismului, lipsa de poluare.
Urat , urat, urat, mi-ati stricat ziua
1
Adevarat! Tocmai am vazut un filmulet al unui american, in care vorbea despre partea meditativa a biking-ului. Nu agreez motocicletele si ATV-urile exact din acest motiv, zgomotul. Am avut placerea sa dau peste mistreti, caprioare, iepuri, pasari. Ma indoiesc ca daca as fi produs 150 dB rezultatul ar fi fost acelasi...
Este o veste foarte trista aparitia helibikingului, dupa ce natura Romaniei a trebuit sa incaseze si lovitura cu aparitia heliskiing-ului, ambele fiind profund antiecologice prin zgomotul produs, dincolo de anumite aspecte etice si de alta natura, si mult mai daunatoare decat alte forme motorizate de deplasare ex. acces cu masini de teren sau ATV.... O zi neagra!
Salut,
Tot ce se poate, dat fiind că site-ul companiei austriece poate fi accesat de către oricine și nu există restricții privind preluarea informațiilor de pe acesta. Cât despre noi, nu l-am mai publicat până acum și nici nu am primit vreun comunicat. Și eu îți mulțumesc
Nu stiu de ce dar parca am impresia ca am citit de curand materialul asta in alta parte. L-ati mai publicat undeva? Ati primit vreun Comunicat? Multumesc