Haibike 2018: biciclete electrice pentru tot poporul

Haibike este unul din pionierii bicicletelor electrice, un segment pe care l-a adulmecat de la început și iată, care s-a dovedit a fi până la urmă o carte norocoasă. Ce înseamnă asta? Faptul că a avut suficient timp să se dezvolte, să construiască o gamă foarte largă, cu multiple opțiuni pentru motoare sau cadre. Anul acesta la Eurobike a fost atins vârful ultimilor ani, cei de la Haibike având practic câte o electrică pentru orice activitate îți trece prin cap, inclusiv curisere.

Bicicleta care a atras toate privirile de la standul Haibike: Dwnhll 10.0.
Cu motorizare Bosch Performance Line CX.

Pe scurt, Haibike a pregătit următoarele noutăți pentru 2018: XDruo și Sduro se vor numi în funcție de disciplina pentru care au fost create, nu în funcție de motor cum se întâmpla până în prezent, InTube-System va fi disponibil pentru motoarele Bosch, asta înseamnă că acumulatoarele vor fi integrate complet în downtube și Range Extender – un sistem care permite să mai adaugi un acumulator bicicletei.

Astfel, bicicletele din gama Sdruo vor fi construite pentru cei care preferă plimbările prin natură, plimbări recreaționale care nu solicită nici omul, nici mașinăria. Prețurile pornesc de pe la 2.000 de euro, iar geometria va fi una clasică, așa cum o denumesc cei de la Haibike. Gama XDuro pe de altă parte, va avea o geometrie agresivă, orientată către trasee dificile, poziția pe bicicletă va fi mai extinsă, iar angrenajul va fi mai jos plasat. Din această gamă vor face parte modele precum cele de downhill, Dwnhll, Ndruo, All Mtn și hardtail-urile, precum cele din gama Full Seven Carbon.

Un exemplu de integrare al acumulatorului pe o bicicletă din gama Ndruo, cu suspensii de 180mm!
Full Seven, cu acumulatorul la vedere.
Atenția la detalii și culori care se combină aproape perfect.
Și-un display de la Bosch care-ți oferă toate informațiile la care te-ai gândit, inclusiv pe cele la care nu te-ai gândit. E mare, dar e fain.

După ce am vizitat standul de anul acesta de la Eurobike, concluziile au fost trase pe loc: este imposibil să nu găsești o electrică pe gustul tău, fie că vine vorba de motor, cadru, aspect sau utilizare. Să vedem în continuare ce biciclete au fost afișate în standul uriaș.

Gama de All Mountain arată de asemenea foarte bine.
De cursiere electrice ai auzit? Probabil că da. Așa arată în viziunea celor de la Haibike.
Vești bune! 🙂 Haibike va construi în continuare și biciclete non-electrice. Design-ul e-bike-urilor este iată, împrumutat și pentru bicicletele entry-level.
Modelul Seet, din aceeași gamă. Culori faine, cum spuneam.
Modelul de downhill non-electric, prea puțin popular însă.
Un exemplar din gama Sduro, axată pe confort. Aici este vorba despre un full-suspension,d ar nu unul orientat către performanță.
Motorizare Yamaha, cu un sistem actualizat de japonezi.
Suspensii de 150mm pentru confort suprem.
Și un set de frâne supercapabile.
Display-ul a fost de asemenea modificat de către Yamaha.
Alte exemplare din gama Sduro.
Gamă care cuprinde chiar și full-uri cu roți de 29 de inch.
Dar și o transmisie cu 2 foi, ceva destul de rar întâlnit pe e-bike-uri.
Suspensia în acest caz este de 100mm.

Importator Haibike în România: kerobike.ro.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma