Pădurile din jurul Bucureștiului, sau mai bine zis pâlcurile rămase după reducerea sistematică a codrilor din Muntenia, reprezintă pentru locuitorii Capitalei un foarte la îndemână loc de fugit în weekend, chiar și pentru o zi. Un număr tot mai mare de competiții recreaționale de mountain bike au loc în diferitele zone verzi, de la deja faimoasa Prima Evadare la cursele din calendarul Riders Club, iar mai nou o agenție de turism a lansat câteva pachete pentru cei care vor să biciclească în mijlocul naturii din Snagov.
În principal, cei de la Snagov Tur pun la dispoziție biciclete de închiriat și au diferite opțiuni în materie de trasee (șapte la număr), de la parcurgerea parțială a traseului Prima Evadare, până la circuite la Mănăstirile Snagov și Căldărușani sau chiar o tură în jurul Lacului. Dacă „edificiile” arhitectonice recent răsărite în zonă ar putea cu greu să reprezinte vreo inspirație de vreun fel (cu excepția poate a unui ghid de a te îmbogăți rapid, narat chiar de către proprietari), natura încă rămasă în zonă are destule atracții, puse în valoare prin diverse facilități precum hartă, audio-ghid cu GPS sau chiar un ghid în persoană.
Mai multe detalii despre ofertă se pot găsi pe site-ul oficial al Snagov Tur, dar și urmărind montajul de mai jos.
Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…
În weekendul 19–20 septembrie 2026, Câmpulung Muscel devine unul dintre punctele importante ale calendarului de…
Transilvania Bike Trails Race (TBT Race) revine în perioada 19–23 august 2026, la Saschiz, pentru…