Categorii: GeneraleNoutati

Recolta de toamnă bogată la medalii pentru BUS Giant

După două zile de toamnă ca la carte, cu ploi, frig și chiar o primă zăpadă pe creste, sâmbata trecută a fost din nou vreme bună, excelentă pentru ciclism. Deci, cine a decis să stea acasă a pierdut un eveniment bine organizat, într-un cadru natural mai mult decât potrivit mountain bike-ului: Predeal MTB Trophy. Riderii BUS Giant au fost și ei acolo și au reușit să adune o colecție generoasă de medalii.

Echipa a fost formată din 14 competitori care au luat startul în cadrul mai multor categorii. Dintre aceștia 6 au urcat pe podium: Monica Cojocaru (locul 1 juniori fete), Daniel Popa (locul 1 juniori băieți), Daniel Dascăl (locul 2 juniori băieți),  Ion Trandafir (locul 3, 30-40 de ani), Beata Piringer (locul 1 maraton fete) și Marian Frunzeanu (locul 1 maraton, 30-40 de ani).

Traseul cursei a variat ca dificultate, pe alocuri existând porțiuni cu noroi, dar vremea a compensat acest neajuns. La ora startului, 11.00, termometrul indica circa 12 grade, așa că a cine a mers la Predeal a avut parte de un eveniment pe cinste.

 

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

o zi in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

3 zile in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

o săptămână in urma