Viața nu este mereu ironică și cel mai bine exemplifică acest lucru Billie Fleming, o doamnă care în 1938 a pedalat timp de un an de zile pentru a demonstra impactul benefic al ciclismului asupra sănătății, iar acum a ajuns să își sărbătorească cea de-a 100-a aniversare.
Doamna Fleming și-a început periplul la 1 ianuarie 1938, pe când avea 24 de ani, și a parcurs zilnic, în medie, 81 de mile, având la finalul anului 29,604 de mile parcurse. Dar aventurile sale cicliste nu s-au oprit aici, ea căsătorindu-se cu un ciclist de performanță și mergând cu acesta în numeroase vacanțe pe bicicletă, dintre care unele au străbătut tot lanțul Pirineilor sau o călătorie de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterană. De asemenea, a fost și este o admiratoare înfocată a Turului Franței, pe care îl urmărește și acum, la vârsta de 100 ani.
Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…
În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…
În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…
Vezi comentarii
Poat citesc si fetele din ziua de astazi articolul ......