Știind deja generoasa infrastructură de biciclete din Copenhaga, ne permitem totuși să ne întrebăm ce le lipsea. Nu de alta, dar zeci de kilometri de piste aveau. Semafoare funcționale aveau. Rastele erau și acelea. Ce mai, aveau până și bordură ridicată la semafoare pentru ca bicicliștii să își așeze acolo picioarele până se face verde. Dar pentru că noi n-am găsit răspunsul la întrebarea Ce îi lipsea Copenhagăi în materie de infrastructură de biciclete? a trebuit să îl primim tot de la danezi: un pod.
Cartierul Islands Brygge era despărțit de cartierul Vesterbro, unul mai central spre care fac naveta zilnic circa 12.000 de bicicliști, de 200 de metri de apă. E drept că deja exita un pod, dar era pentru pietoni, iar traversarea sa însemna căratul bicicletei în spate preț de câteva trepte bune.
Așadar, a luat naștere podul Cykelslangen (slangen însemnând șarpe, cu referire la forma podului), lung de 190 de metri și situat la o înălțime de 6-7 metri față de apă. Nebunia portocalie a costat municipalitatea daneză 4,3 milioane de euro, dar se pare că prețul a fost unul prea mic pentru a opri marșul Copenhagăi spre titlul de orașul cu cea mai bună infrastructură de biciclete.
Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…
Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…
Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…
Vezi comentarii
Tot la capitolul asta, nu asa departe de noi:
http://praguebikeblog.blogspot.ro/2010/05/taking-ride-on-europes-most-expensive.html