Categorii: GeneraleNoutati

Cum vor arăta traseele de la Câmpina Open MTB

Cu puțin timp în urmă am anunțat desfășurarea unei noi competiții de mountain bike în Prahova, Câmpina Open MTB, iar acum venim cu detalii legate de traseul ce va străbate împrejurimile orașului.

Traseul A este recomandat numai concurenților avansați, cu experiență în parcurgerea traseelor montane. Parcurgerea in ritm de concurs necesita un foarte bun control al bicicletei si o pregatire fizica superioara. Lungimea traseului este de circa 32 de kilometri, iar diferenșa de nivel de aproximativ 1400 de metri.

Traseul A, pentru categoria “Avansati “ are un marcaj de bază realizat din puncte și săgeți de culoare roșie – este comun cu traseul B până la primul punct de alimentare și pornește de pe platoul Muscel, pe un drum de căruță care intersectează drumul asfaltat ce duce către Cornu, parcurge spre stânga câteva zeci de metri pe acesta, apoi intră în dreapta, pe fosta pistă de motocros. La prima bifurcație urmează un viraj la stânga, apoi drumul coboară în albia pârâului Câmpinița, pe care o traversează de două ori, apoi urcă susținut în dreapta, pe un drum de căruță accidentat, pe pajiștile cu vegetație rară din acea zonă, până când intersecteaza drumul de căruță care constituie o parte a traseului pentru categoriile “Copii” și “Familie”. Urmează acest drum spre stânga, prin zona împădurită, până când intersectează drumul forestier ce face legătura între cartierul Voila și satul Plaiul Câmpinei. De la intersecție, traseul urmează spre stânga, câteva sute de metri, până la prima curbă accentuată la stânga. Aici traseul nostru paraseste drumul forestier si se orienteaza spre dreapta, dupa care incepe sa urce abrupt spre coama dealului, pe drum de caruta. Aproape de varf traseul paraseste pentru putin timp drumul de caruta care in aceasta zona este foarte lat si continua pe o poteca lata, prin varful dealului, pentru a cobori apoi din nou in drumul de caruta care incepe sa coboare  in pante abrupte, necesitand atentie sporita si adaptarea vitezei din partea concurentilor. In continuare, traseul traverseaza un prim drum de caruta dar continua in coborare spre un al doilea drum de caruta, pe care traseul nostru il continua spre stanga, pana ce intalneste un drum forestier unde din nou ne orientam spre stanga in urcare usoara. Dupa cca 1 km, ajungem intr-o curba larga spre stanga, unde vom observa pe partea dreapta un drum de caruta si o defrisare, ambele pornind in jos. Traseul continua cateva zeci de metri pe drumul de caruta care coboara sustinut si sfarseste brusc prin doua ramuri scurte, din care alegem ramura din stanga, in defrisarea de care am amintit mai sus.  In dreptul acestei iesiri in defrisare, pe partea opusa, la doar cativa metri exista o ruptura de teren motiv pentru care viteza trebuie mult diminuata, pentru a reusi virajul strans spre drepta, de la iesirea in defrisare. Continuam pe defrisare si imediat ajungem la primul punct de alimentare, unde traseul A se desparte de traseul B, cu care a avut acelasi parcurs pana in acest punct. Traseul A continua pe drum de caruta spre dreapta si coboara direct in albia accidentata (noroi, apa, pietre de dimensiuni mari) a unui afluent al paraului Campinita, pe care o urmareste si o  traverseaza de cateva ori, pe cca 500 m. Dupa o ultima traversare, ne aflam pe partea stanga a albiei si ne orientam spre stanga in urcare abrupta, prin padurea de foioase. Pe acesta portiune de cateva sute de metri, cea mai mare parte a concurentilor vor urca pe langa bicicleta datorita patului consistent de frunze. Ajunsi pe coama, continuam pe poteca spre dreapta si curand depasim o portiune scurta aflata langa o ruptura mare de teren, unde in mod obligatoriu, toti concurentii vor cobori, pentru foarte scurt timp, de pe bicicleta, pentru a parasi poteca care coboara inainte si a continua pe o alta poteca, spre stanga, pe coama dealului in urcare constanta. Traseul continua pe poteci si drum de caruta pana la punctul de alimentare nr. 2,  situat aproape de iesirea in asfalt. Dupa punctul de alimentare nr. 2, traseul parcurge o portiune de cateva sute de metri pe drum de asfalt ingust, inainte de a intersecta soseaua asfaltata ce face legatura intre Campina si comuna Sotrile, pe care o urmam spre stanga, in coborare.  De aici, traseul se desfasoara cca 5 km pe asfalt, traversand comuna Sotrile, Vistieru si Plaiul Cornului, cu urcari si coborari. In satul Plaiul Cornului, pe coborare, intr-o curba stransa la dreapta, parasim soseaua principala si continuam inainte, pe un drum asfaltat, ingust. In foarte scurt timp, asfaltul ia sfarsit si ne aflam pe drumul de caruta cunoscut local ca “Drumul Hotilor”. Acesta urmareste, ca linie generala, coama dealului si are urcari usoare si relativ scurte si ia sfarsit la prima casa din localitatea Cornu, loc unde venind din stanga, jos, ajunge si traseul B. De aici ne orientam spre dreapta printre case, intram pe asfalt si ajungem intr-o bifurcatie, in fata portii principale a manastirii Cornu. Traseul continua prin poarta manastirii si, dupa numai 15 m, intra in dreapta pe pietris si iese din curtea manastirii, strabatand in urcare spre stanga o livada, dupa care ajunge din nou pe coama  dealului unde continua pe poteca ingusta prin pajisti si zone cu arbusti, pana la iesirea langa drumul asfaltat care leaga Campina de Cornu. Traseul nostru nu iese in asfalt ci continua spre stanga, pe un drum de caruta care coboara din nou in albia paraului Campinita, in acelasi loc unde albia a fost traversata prima data dupa pornirea de la start. In continuare, iesim imediat in asfalt, parcurgem cele cateva zeci de metri si intram din nou in dreapta pe drumul de caruta care ne conduce la Finish.

Traseul B este recomandat ciclistilor amatori, cu experienta in parcurgerea traseelor montane. Parcurgerea in ritm de concurs necesita un foarte bun control al bicicletei si o pregatire fizica medie. Lungimea sa măsoară cca. 16 kilometri, pe când diferența de nivel este de cca. 700 de metri.

Traseul B, pentru categoria “amatori” – marcaj de baza realizat din puncte si sageti de culoare galbena – are parcurs comun cu traseul A, pana la primul punct de alimentare, unde traseul B se orienteaza spre stanga, intra in albia afluentului Paraului Campinita si iese din aceasta imediat spre dreapta, dupa care strabate o poiana si coboara din nou in albie, de data aceasta albia paraului Campinita, a carui confluenta cu afluentul amintit o ocolim prin poiana mentionata mai sus. De aici, traversam de cateva ori albia accidentata (noroi, apa, pietre de dimensiuni mari) a paraului, pe o distanta de cca 800 m si dupa o ultima traversare ne aflam pe malul stang al paraului si ne orientam spre stanga, in urcare pe un drum clar de caruta, care dupa o curba accentuata, tot la stanga, incepe sa urce sustinut prin pasuni cu vegetatie rara, pina ce intersecteaza, in dreptul primei case din Cornu, traseul A (Drumul Hotilor) care vine pe coama din dreapta. Apoi se orienteaza in coborare printre case, spre drepta, avand de aici acelasi parcurs cu traseul A.

Traseele A si B nu sunt recomandate ciclistilor incepatori. Traficul pe tronsonul asfaltat al traseului nu va fi oprit.

Traseul C este destinat numai categoriilor “Familie” si “Copii” dar este o versiune “mini” a traseului A sau B, un traseu de MTB ce cuprinde drum forestier, drum de caruta si poteci accidentate precum si doua traversari ale albiei paraului Campinita. Traseul este destinat concurentilor care au experienta parcurgerii cu bicicleta de munte a unor trasee accidentate. Este în lungime de cca 5 kilometri și diferența de nivel este în jur de cca. 125 de metri.

Traseu C – marcaj de baza realizat din puncte si sageti de culoare verde – e comun cu traseul A si B pana la prima bifurcatie, imediat dupa iesirea din drumul asfaltat aflat in imediata apropiere a zonei de Start – Sosire. Din aceasta bifurcatie, traseul C  se orienteaza in urcare spre dreapta, pe drumul forestier care face cateva serpentine dupa care, in ultima curba spre dreapta, traseul porneste spre stanga, pe o poteca accidentata ce urmareste curba de nivel apoi se orienteaza spre dreapta, in urcare sustinuta, avand pe dreapta limita de vegetatie. Continua prin poiana aflata in imediata apropiere a zonei de agrement Fantana cu Ciresi si intersecteaza drumul de caruta  (care face legatura intre Fantana cu Ciresi si drumul forestier ce leaga cartierul Voila de satul Plaiul Campinii) pe care il urmeaza spre stanga cca 600 m, prin zone cu vegetatie alternand cu poieni. In punctul de intersectie al traseelor A si B cu acest drum, traseul C incepe sa coboare pe drumul de caruta accidentat care constituie, in sens invers, parte a traseelor A si B, ajunge in albia paraului Campinita pe care o traverseaza de doua ori, dupa care urca spre sosire, parcurgand  cele cateva zeci de metri de drum asfaltat si apoi drumul de caruta care ia sfarsit la Finish.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Intr-adevar, un traseu extrem de solicitant. Organizarea a fost decenta. Un minus pentru ca au permis profesionistilor sa participe la amatori. De fapt, un minus profesionistilor care au participat la amatori.

  • Pe prima urcare nu este vorba de sleauri, pe zona aia mai de pajiste, sunt mai multe fagase iar cel ales pentru concurs e unul pe care-l poate duce orice om cat de cat antrenat, care se da in off-road;
    apoi, prima urcare din padure incepe foarte abrupt dar e vorba de o zona care se desfasoara doar pe vreo 30m diferenta de nivel ( nu se pune problema de pante chiar de 45 de grade); am incercat de mai multe ori urcarea ei si este posibila (si nu am plecat cu 22/34 ci am coborat cateva pinioane pentru a avea inertie un pic mai mare) dar decizia de-a o urca pe sau pe langa bicicleta tine mai mult de "economia cursei", despre cat de tare te va "consuma" sau nu...

    coboarile se vor putea face integral in sa, cu atentie si cu nitica precautie, evident.

    la traseul A, mai exista cateva zone scurte unde se pune problema push-bikeului dar dinnou, s-au cam urcat si in sa...

    problema cu asfaltul a aparut datorita configuratiei terenului spre izvoarele Campinitei si necesitatii trecerii dintr-o culme principala in alta ( cea de la V de Doftana catre cea de la E de Prahova), din pacate, zona este accentuat afectata de alunecari de teren si desi mai existau cateva fagase/ drumuri, acestea aveau rupturi mari pe unele portiuni.

    La traseul B, portiunea mai tehnica e jos, pe vale dar si asta e destul de scurta.

    Altfel, traseele au fost si sunt curatate si "cosmetizate" :)

    Si e MTB :) Cei care pot sta in sa, brava lor! cei care mai au nevoie sa mai coboare ici-colo, se pot gandi ca dupa impins, vine ceva pentru care a meritat s-o faca :)

  • Salut!
    Eu am parcurs traseele A si B folosind track-urile de pe site-ul concursului care au fost postate acum o luna si in afara de unele erori inerente intr-un teren atat de accidentat am reusit sa le parcurg fara probleme. Am citit aici un comentariu legat de faptul ca anumite portiuni nu au fost calcate de picior de om de ani buni... Cu tot respectul, poate ai vrut sa spui ca nu au fost calcate de roata bicicletei,... :-)... pentru ca eu am vazut aproape peste tot urme proaspete de caruta si chiar carutasi cu lemne. Traseele sunt evident foarte solicitante din toate punctele de vedere dar poti sa cobori de pe bicicleta daca nivelul tehnic sau cel fizic cerut de traseu iti depaseste posibilitatile actuale fie ca vorbim de urcare fie ca vorbim de coborare. Cel putin eu asa fac.. Si eu am impins bicicleta pe aceste trasee dar in majoritatea cazurilor traseele de MTB includ si astfel de portiuni. Cat despre faptul ca "te uiti pe harta, tragi niste linii, practicabil sau nu, facem concurs"... din nou cu tot respectul, mi se pare complet eronat in acest caz in care track-ul a fost postat pe site de la inceput si l-ai folosit probabil si tu, plus ca o mare parte din potecile si drumurile folosite nu apar pe nicio harta... In opinia mea traseele au fost stabilite dupa multe incursiuni in zona si nu cred ca cineva poate trasa pe o harta cu teren atat de accidentat, linia unui traseu fara sa ajunga pe acolo. Eu cred ca cel mai important lucru este sa-ti cunosti propriile posibilitati pentru a face o evaluare corecta a fiecarui pasaj dificil pe care il intalnesti...
    Traseele sunt scurte fata de cele folosite la alte concursuri dar sunt accidentate si cu diferente de nivel mari. Daca ploua strabaterea lor fara cauciucuri de noroi este extrem de dificila. Altfel... impadurite, frumoase, variate si imprevizibile. As fi preferat ca traseul A sa nu cuprinda si asfalt dar probabil ca nu s-a putut altfel avand in vedere terenul. Sunt trasee pe care le-as reparcurge oricand pentru placerea mea... Mai mult ca sigur in ritm de concurs vor fi mult mai dure atit fizic cat si tehnic. Inca nu m-am inscris dar ma bate gandul sa o fac desi fizic nu ma simt pregatit pentru un ritm alert pe unul din aceste trasee.mai ales daca temperaturile nu mai scad intre timp.

  • am fost "atras" de acest traseu, si m-am hotarat sa il parcurg acum 3 saptamani. are portiuni, si nu sunt atat de multe care sunt distractive. concursurile de mtb ar trebui cumva sa combine placerea cu anduranta.

    la noi, te uiti pe harta, tragi niste linii, practicabil sau nu, facem concurs. sunt cateva portiuni din acest traseu care nu au vazut picior de om de ani buni. cu atat mai putin organizatorii au facut un tur complet al traseului.

    ideea de a amenaja un traseu mtb corespunzator e departe de organizatorii romani...

  • Salut.
    Am incercat sa fac traseul B acum aprox 1 luna, pe 2 august, parca.
    Vreau sa va spun ca daca va incumetati sa urcati potecile alea de la inceput, ar trebui sa va vitaminizati foarte bine si sa va antrenati foaaarte bine inainte, pt ca nu sunt pt oricine. Eu unu, n-am putut sa le urc nici cu foaia mica de 22 si pinionul ala mare de 34.
    Pamantul este foarte accidentat, urci practic prin niste sleauri uriase, printre niste pietre si radacini, nu ai aderenta deloc, panta in unele locuri se apropie de 80%, chiar 100% (45 de grade) de abia poti sa faci si push bike.
    Apoi urmeaza urcarea in padure care e mai abordabila, dar tot asa, daca nu ai cateva mii de km la activ anul asta, nu ai cum s-o urci clar.
    Dupa ce urci si ajungi sus in padure, incepe nebunia single trailurilor printre copaci. E misto acolo in padure, daca chiar reusesti sa urci pantele de care tocmai am zis mai sus. Urmeaza in padure apoi niste coborari surpriza, cam noroiase, ce-i drept, unele mai abordabile, unele, la care trebuie sa te dai jos de pe bitza, pt ca altfel ajungi sa te dai peste cap, asa de abrupte sunt.
    Eu am facut doar jumate din traseul B atunci si am fost rupt. Mi-am namolit rotile de abia le-am curatat. Ce sa zic, e interesanta zona, dar cam prea abrupta pt un traseu pt. open (adica la gramada, si medii si avansati), e mai mult pt. elite, clar!
    Pt mine, care sunt unul mediu, traseul e extrem de dificil, chiar la limita epuizarii, pe urcarile alea (ce-i drept eu am prins 40 de grade celsius in ziua aia, probabil de aia mi s-a si parut asa greu).
    Ce sa zic, bafta multa si cazaturi cat mai putine pe coborari. Sa nu ploua, aia e important, si sa va hraniti bine inainte, bagati si vitamine ceva, ca e greu nene...dealurile de Campina nu sunt ca cele de Cluj, lungi si domoale, ci mai degraba ascutite si abrupte. Asta e relieful aici in sud, n-ai ce-i face. Vrei dealuri mai domoale, mai pe langa Ploiesti asa, sau langa Targoviste.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma