Sibiul este orașul unde Raiffeisen Bank și Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Primăria locală, au organizat cea mai recentă lansare a programului de bike-sharing “I’Velo”, evenimentul având loc astăzi, 10 aprilie. Centrul de închiriere “I’Velo” va fi amplasat la Cazarma 90, Piața Unirii și va pune la dispoziția sibienilor 80 de biciclete.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, declară despre această inaugurare: „Mă bucur că Asociația Green Revolution continuă un proiect care a fost apreciat deopotrivă de sibieni, dar și de turiști. Primăria Sibiu a fost alături de organizatori și în proiectul de anul trecut și este încântată să poată sprijini organizatorii și în 2013. Este important pentru noi să promovăm mijloace de transport alternative, mai puțin poluante și cu avantaje clare din punct de vedere al sănătății.”
Primăria, în ultimii trei ani, a creat peste 55 de kilometri de piste pentru biciclete, iar anul acesta este planificată marcarea a încă 15. Deși nu există o numărătoare clară a bicicliștilor care utilizeaza pistele, există totuși informații care arată clar o creștere a nivelului de utilizare a acestora, semn că bicicleta este un mijloc de transport care câștigă teren. „Felicit Asociatia Green Revolution si partenerul acesteia, Raiffeisen Bank, pentru acest proiect care este foarte apreciat” a adăugat Klaus Iohannis cu prilejul redeschiderii centrului I’Velo la Sibiu.
În 2013, Raiffeisen Bank și Green Revolution pun la dispoziția utilizatorilor din Capitală și din alte orașe importante din țară 900 de biciclete și un sistem foarte simplu de închiriere, pe bază de buletin. De asemenea, “I’Velo” oferă în continuare posibilitatea de a rezerva online bicicletele, lucru ce poate fi făcut accesand site-ul www.ivelo.ro.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…