Mai puțin compatibile la prima vedere, poker-ul și mișcarea în aer liber au reușit cumva să se împace și chiar să trezească interesul unora. S-a întâmplat la Timișoara ieri, 5 octombrie, și se numește Poker Run, evenimentul strângând 40 de participanți care au pedalat ore bune pentru a avea un full house, careu de ași sau măcar trei de-un fel.
Poker Run este un concept amuzant, organizat în cadrul festivalului Timland, care se adresează celor care iubesc plimbările pe bicicletă. Regulile sunt simple: participanții vor pedala pe un traseu prestabilit, cu opriri în cinci puncte de control. La fiecare oprire, se va extrage o carte de joc din pachetul pus la dispoziție de organizatori. La final, cine are cea mai bună „mână de poker” câștigă. Traseul durează cam patru ore, dar este accesibil tuturor asta și pentru că pe primul loc nu va fi cel mai rapid participant, ci acela care are cele mai bune cărți. De această dată s-a câștigat cu un full house, dar mai multe puteți afla din reportajul Digi24 de mai jos.
Sursa: Digi24 și www.debanat.ro
Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…
O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…
Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…