Garmin a lansat prima pedală cu powermetru încorporat, Vector, în 2011, odată cu achiziția companiei MetriGear Inc. Aceasta a adus avantajul de a putea muta senzorii de putere de pe o bicicletă pe alta, deși până acum sistemul a fost compatibil doar cu bicicletele de șosea.
De atunci au apărut trei versiuni ale pedalelor Garmin Vector Power, fiecare venind cu îmbunătățiri, oferind o mulțime de parametri, o mare parte dintre aceștia fiind măsurați independent pentru fiecare picior.
Noua colecție de pedale Garmin Rally ia baza oferită de vechile modele Vector și o duce înspre MTB dar și spre bicicletele echipate cu pedale Shimano SPD-SL. Nu doar atât, acum corpul pedalelor poate fi înlocuit rapid cu o altă versiune, după cum e necesar.
Practic cea mai importantă îmbunătățire ce vine cu noul model este compatibilitatea cu mai multe tipuri de plăcuțe, inclusiv mult așteptata versiune de MTB. Până acum, pedalele Garmin au fost disponibile doar pentru șosea și doar pentru plăcuțele compatibile LOOK. Rally vine cu o versiune nouă compatibilă cu LOOK (denumită acum Rally RK), dar aceasta e doar una dintre cele trei versiuni de pedale, inclusiv una pentru MTB.
Pedalele Rally vin cu opțiuni pentru fiecare utilizator și nevoile/bugetul său. Fiecare pedală e disponibilă în versiunea 100 sau 200 – 100 e modelul cu măsurare pe o singură parte, iar 200 e versiunea cu măsurare duală.
Odată cu noul model, Garmin a adăugat filet de metal în corpul pedalei. Nu au existat probleme cu vechiul filet din nylon de pe Vector 3, dar dacă acum corpul pedalei va fi înlocuit destul de des, este nevoie de filet mai rezistent.
Garmin oferă acum și seturi de corp de pedale separat, pentru cei ce vor să își adapteze pedalele pentru mai multe discipline. Seturile de corp de pedale sunt mai ieftine decât un set de pedale întregi iar Garmin aproximează înlocuirea acestora că ar dura în jur de 5-10 minute pentru un utilizator cu cunoștințele tehnice potrivite.
Pedalele Rally oferă aceleași metrici, cu măsurare pe unul sau ambele picioare, cadența și parametrii de dinamica pedalatului, ultimii fiind disponibili prin Garmin Connect și aplicațiile Connect IQ. Între parametrii măsurați se regăsesc puterea, balansul dreapta/stânga, poziționarea plăcuței și multe altele.
Garmin anunță o durată de viață a bateriei pedalelor Rally de 120 de ore. Vector 3 a avut niște probleme cu contactul bateriilor, dar acestea au fost în final rezolvate. Noile pedale Rally se conectează prin ANT+ sau Bluetooth și sunt o opțiune bună și pentru cei ce vor să le folosească pentru a adăguă măsurarea puterii pe trainerul indoor.
Posibilitatea de a înlocui corpul pedalei e foarte utilă celor ce distrug des componentele. Garmin asigură utilizatorii că pedalele Rally XC au fost testate extrem pentru a se asigura că fac față la necesitățile disciplinelor moderne XC, gravel și ultra-endurance.
Înălțimea pedalelor Rally XC este ceva mai mare decât cea normală, fiind de 13.5 mm în comparație cu Shimano XTR M9100 care are 8.1 mm. Garmin spune că adăugarea de material suplimentar în jurul pedalei oferă robustețe și protejează senzorii interni de lovituri.
Testarea pedalelor Rally de șosea și XC a avut loc în condiții foarte variate, fiind efectuată de atleți amatori, profesioniști dar și de angajați Garmin. Au fost acoperite:
Grosime: 12.2mm
Greutate: 320g
Preț recomandat : RK100 – 3195 RON, RK200 – 5299 RON
Kit conversie – 949 RON
Compatibilitate: LOOK
Grosime: 12.2mm
Greutate: 326g
Preț recomandat : RK100 – 3195 RON, RK200 – 5299 RON
Kit conversie – 949 RON
Compatibilitate: Shimano SPD-SL
Grosime: 13.5mm
Greutate: 444g
Preț recomandat : RK100 – 3495 RON, RK200 – 5799 RON
Kit conversie – 1199 RON
Compatibilitate: Shimano SPD
Pedalele Garmin Rally sunt disponibile de azi la distribuitorii Garmin sau în magazinul online. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Sperăm să vă oferim cât de curând și primele impresii după testarea noilor Garmin Rally, atât pe șosea cât și la MTB. Iar în cel mai scurt timp acestea vor fi disponibile la magazinul Stonefeet.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…