Bulgarii de la Drag au venit cu un arsenal interesant la Eurobike, cu atât mai mult cu cât și-au făcut și temele și au prezentat o nouă bicicletă cu roți în formatul 27+. Modelul poartă denumirea de Hardy+, este un hardtail cu cadru din aluminiu special dezvoltat pentru noul format de roată, iar echiparea este mid-level. De aceea, chiar și prețul ar urma să fie foarte competitiv.
Furca din dotarea bicicletei este un Manitou, modelul Magnum Pro, cu o cursă de 120mm, așadar discutăm de o bicicletă orientată către traseele mai dificile de munte. Echiparea este dominată în principal de componente mid-level, din gama Shimano Deore, la nivelul frânelor și al sistemului de transmisie, iar roțile sunt construite cu jante cu o lățime de 50mm. Anvelopele provin de la Schwalbe și au o lățime generoasă de 3 inch. De apreciat este că cei de la Drag au optat pentru o transmisie 2×10 și nu 1×10 cum vedem în cazul majorității, ceea ce înseamnă că viața la deal va fi ceva mai simplă. Bicicleta este disponibilă în trei dimensiuni: 16, 18 și 20 de inch.
Pentru Enduro/Freeride (așa cum este semnalizat), cei de la Drag au prezentat modelul KINK, ce beneficiază de suspensii de 180mm, fiind totodată și pentru traseele mai dificile de downhill, amortizorul dotat cu arc fiind un indiciu clar în acest sens. KINK nu este nou, însă beneficiază acum de o culoare nouă și de piese aduse la zi, incluzând aici furca cu cartuș de aer, Suntour Durolux. Pentru a menține un pre de achiziție cât mai scăzut, cei de la Drag au făcut economie la componentele care nu contează foarte mult atunci când te dai la vale, un exemplu clar în acest sens fiind schimbătorul de pinioane Shimano Alivio.
Cursiera Bluebird vine într-o formă nouă, cu un cadru din carbon modificat, ce va conține cablurile prin interiorul țevilor. De asemenea, culorile sunt noi, iar în echipare de top, cursiera poate fi achiziționată cu gama de top Shimano Dura-Ace și roți Mavic Cosmic.
Fatbike-ul Tundra cât și bicicletele pentru ture recreaționale sau XC, din gama Hardy, au rămas neschimbate pentru sezonul 2016, fiind operate mici modificări asupra aspectului și al echipării.
Demn de menționat este faptul că cei de la Drag vor scoate în față gama lor de componente, botezată COX. Regăsită inițial în echiparea standard a bicicletelor, de anul viitor acestea vor fi oferite separat într-o gamă largă, ce va cuprinde șei de toate tipurile, ghidoane, tije de șa, pipe, manșoane colorate, saboți și plăcuțe de frână și alte mici componente care-i vor încânta pe pasionații de tuning, căci sunt foarte colorate și eloxate.
Alte fotografii:
În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…
Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…
Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…
Vezi comentarii
Buna ziua. Pot monta aparatoare de roti la o bicicleta Drag Zx 29" ? Si portbagaj ? Gasesc asa ceva la magazinul din str.Nerva Traian?