Cylo One țintește să fie bicicleta urbană supremă

Pragul căsuței poștale electronice a redacției e călcat și asaltat constant de comunicate care anunță, cităm, design-uri revoluționare, inovații fundamentale și produse de tipul „cel mai”, ca să numim doar câteva stereotipuri. Însă, în spatele cantității discutabile de imaginație care a plăsmuit asemenea comunicate se află, câteodată, produse care merită atenția publicului, măcar prin prisma creativității pe care respectivul lucru o implică. Cylo este o astfel de bicicletă care chiar dacă nu aduce nicio noutate în materie de pedalat prin oraș (tot trebuie să dai la pedale și să găsești un mijloc de a ajunge la destinație dacă ți se strică-n drum), are darul de a oferi o notă aparte mersului cu aceasta.

Fără vreo legătură cu marca elvețiană Cilo, Cylo provine din „cuibul” de bicicliști din Portland, unde a fost fondată de un fost designer Nike și fratele său. Cei doi sunt francezi și nu au uitat de estetica moștenită pe fond genetic, lucru care se poate vedea doar privind bicicleta Cylo One.

În ceea ce privește funcționalitatea, Cylo are o listă de specificații generoasă, printre care regăsim un cadru din aluminiu, lumini față/spate integrate în cadru, frâne pe disc mecanice, transmisie pe curea Gates și un butuc cu 3 viteze. Desigur, toate lucrurile au prețul lor, iar cei 2.199$ care vor sta scriși pe etichetă sunt demni de o bicicletă de oraș supremă, dar nu suntem prea convinși că Cylo One ar fi așa ceva…

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

o săptămână in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

2 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

3 săptămâni in urma