Cratoni pregătește căști noi pentru 2013

Mersul pe bicicletă implică o sumedenie de activități, de la naveta zilnică și până la sport, iar Cratoni se pare că a pregătit căști pentru mare parte dintre aceste îndeletniciri.

Cratoni C-Pace (foto sus) este destinată triatlonului și contratimpului, protecția ciclistului și reducerea frecării cu aerul fiind principalele două coordonate ale acestui model de 410 grame, cu prețul de 250 de euro. Ventilația este asigurată de 5 găuri concepute în acest scop și, opțional, poți folosi și vizorul proiectat special pentru C-Pace.

C-Shot și C-Limit sunt două modele proiectate pentru ciclismul de șosea, respectiv cel montan, cu trăsături specifice celor două discipline. Ambele au o structură rezistentă la impact ranforsată cu elemente de carbon și nici în acest caz nu a fost neglijată răcorirea printr-o circulație eficientă a aerului mulțumită celor 22 de găuri. C-Limit are și un cozoroc specific acestui tip de cască, iar prețul celor două modele este identic, de 159,90 de euro. Greutatea este și aceasta similară, de 215, respectiv 230 de grame.

Ceva mai puțin tipic este modelul Evolution Light care chiar dacă aduce mai mult cu o cască de hochei, se adresează bicicliștilor urbani care merg pe biciclete electrice. Aceasta are în componență un vizor, 10 găuri pentru ventilație, dar și o plasă împotriva insectelor în partea din față. 99,95 de euro va trebui să scoți din buzunar în caz că vei vrea să cumperi acest model de 350 de grame.

Tot la capitolul lifestyle se înscrie și Lexo, o cască cu un design simplu și bureți mai moi, pentru un confort sporit. Disponibilă în 3 versiuni, modelul costă 79,95 de euro și cântărește 420 de grame.

Finalmente, doamnele și domnișoarele sunt subiectul modelului Miuro Women, o cască de 220 de grame și 79,95 de euro, care pe lângă elementele de confort, dispune și de un loc pentru montat un stop, în zona posterioară a acesteia.

Via Cratoni

 

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Trecerea la transmisie electronica: variantele cele mai ieftine, avantaje si dezavantaje

Transmisia electronica este se pare viitorul pe bicicletele nu doar de top ci si din…

3 zile in urma

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

2 săptămâni in urma