Corratec prezintă un nou sistem de amortizare, cu elastomer

Corratec ne întoarce în epoca elastomerilor. Iar acesta nu este un lucru deloc rău, căci vremurile sunt moderne, iar tehnologia care a avansat poate aduce în avantaj unele invenții ale deceniului trecut. Astfel, noile sale modele de All-Mountain au fost înzestrate cu sistemul de suspensie botezat 10Hz, inspirat pe de-o parte din industria automobilelor. La o primă vedere lucrurile sunt simple, dar nu te arunca cu capul înainte să înțelegi despre ce este vorba.

Am putut analiza pe larg sistemul în cadrul Eurobike, la standul germanilor, iar ceea ce se vede pare promițător dar totodată naște semne de întrebare despre cum se va putea impune pe viitor. Privind la rece, bicicleta dotată cu sistemul 10Hz este jumătate hardtail, jumătate full suspension. De ce? Pentru că elastomerul montat în capătul inferior al amrotizorului începe să amortizeze denivelările mici, crescând totpdată rigiditatea laterală a cadrului și apropiind-o astfel mai mult de un hardtail.

Amortizorul este prins deci sub top-tube. În partea inferioară a amortizorului există un alt elastomer care este responsabil pentru o revenire mai suavă după ce bicicleta primește un șoc serios. Astfel, elastomerii sunt atât de sensibil încât chiar dacă apeși cu degeteul pe șa, vei observa cum cel inferior deja lucrează, înainte ca amortizorul să se miște.

Standardul va permite montarea oricărui tip de amortizor, deci funcționalitatea universală este de salutat. Suspensia este de tip VPP și foeră o cursă de 140mm, așadar un candidat ideal pentru traseele de All-Mountain. Vor exista două link-uri, unul superior care va îngloba și priderea superioară a amortizorului (deși acesta este montat cu susul în jos) și cu unul inferior, fără a mai utiliza alte elemente.

Corratec a mai prezentat în cadrul Eurobike un hardtail 29-er, cu cadru din carbon și furcă Rock Shox RS-1, care promite să cântărească sub 9 kg. Acesta va avea un sistem de transmisie Shimano XTR și frâne din aceeași gamă.

Nu în ultimul rând a fost prezentată și o versiune cu o echipare mai generoasă a modelului The Opiate, bicicleta de enduro propusă de germani încă de anul trecut.

 

 

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

3 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

4 zile in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

o săptămână in urma