BSXinsight, aparatul care te ajută să îți determini zonele de efort

Există mai multe feluri de a aborda antrenamentele, însă fără discuții, cel științific, bazat pe lucrul în funcție de frecvența cardiacă, dă cele mai bune rezultate. Totuși, acesta presupune vizitarea unui laborator de analize și teste funcționale de efort, ceea ce poate nu e la îndemâna tuturor, așa că o soluție potențială ar fi aparatul celor de la BSX Athletics, care determină de unul singur pragurile de efort. Și tot ce trebuie să faci e să-l pui pe picior…

Principala funcție a dispozitivului o reprezintă determinarea pragului aerob-anaerob, adică punctul în care organismul produce mai mult acid lactic decât poate elimina, deci momentul în care intri într-un efort pe care nu îl poți susține vreme îndelungată. Ideea apariției lui BSXinsight se bazează pe faptul că foarte mulți sportivi amatori și recreaționali își determinau acest prag folosind formule teoretice care nu erau neapărat corecte și, în plus, acest dispozitiv poate fi folosit oricând de posesor pentru a determina zonele de efort pe parcursul fiecărui sezon.

BSXinsight în mărime naturală

Mai mult, BSXinsight calculează și zonele de efort din regimul aerob, adică îți determină automat zona de refacere activă sau zona de ardere a grăsimilor. Prin urmare, invenția de mărimea unui telefon mobil poate fi un instrument indispensabil din arsenalul unui ciclist care ia în serios antrenamentele și, ca orice aparat contemporan, se conectează cu telefonul inteligent având și aplicație dedicată pentru iOS și Android.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma