Kona joacă în acest an în ambele ligi: MTB și CityBike. Și o face cu detașare și stil. Spun asta pentru că noile mountainbike-uri sunt mai performante, mai ușoare și mai atrăgătoare iar noile biciclete de oraș vor face valuri printre fanii bicicletelor vintage.
La EuroBike am putut admira noua Kona Hei Hei, cu o notă coloristică foarte vie și cu o echipare demnă de luat în seamă: furcă Rock Shox, amortizor Fox, schimbător de pinioane Shimano XT sau frâne Avid Elixir. Roțile lui Hei Hei provin de la Easton și promit a face față și traseelor mai dificile de all mountain.
Cu modelul King Kahuna, cei de la Kona pășesc în segmentul 29er. Versiunea din fotografia de mai jos este echipată cu un cadru din carbon a cărui greutate se situează în jurul valorii de 1.200 de grame. Mai mult, aceasta vine dotată cu o furcă Rock Shox Reba RL, frâne Avid Elixir 5, roți Easton și sistem de transmisie Sram – gama X9.
Noile Kona Operator și Supreme Operator vin de asemenea cu modificări substanțiale pentru noul sezon. Lungimea basculei a fost micșorată pentru un control mai bun iar amortizorul beneficiază acum de posibilități noi de montaj. În echipare regăsim aceleași componente ca și în anul anterior, adică o furcă Rock Shox Boxxer, un amortizor Fox Van RC sau frâne Avid Code R.
Kona Rundabout va fi oferită doar în culoarea portocalie și va fi adresată celor care se deplasează prin oraș, dar care doresc s-o facă pe o bicicletă cu un aer vintage. Va beneficia de un angrenaj cu o singură foaie, conectată la o casetă cu 9 pinioane, rapoartele fiind suficiente pentru deplasările citadine. Va fi disponibilă în două dimensiuni, mic și mediu, iar în principiu este adresată femeilor.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…