Pentru cine își dorește gravel bike electric, dar nu are întreg bugetul de la bun început, există și varianta unui „kit pentru eBike Gravel”. De reținut că aici nu vorbim de o conversie a unei biciclete normale în electrică ci construirea de la zero a unui gravel electric, având ca piese de pornire acest kit, care include chiar și cadrul viitoarei biciclete.
Spre deosebire de conversiile tradiționale, unde adaugi bicicletei existente o baterie, un controller, eventual un ecran, iar roata spate o respițezi integrând acolo un motor, la acest sistem de la Messingschlager H600 primești inclusiv cadrul, iar asta pentru că bateria este integrată în cadru, bicicleta finală având și estetic un aspect plăcut.
Kitul complet pentru construirea unui eGravel bike conține cadrul din aluminiu, furca din aluminiu, bateria, motorul, cabluri și ecranul. Ce îți mai trebuie sunt restul de componente: roți, groupset, transmisie, cockpit și frâne.
Prețul acestui kit este de 4.900 lei, care poate părea mare la prima vedere. Însă gândește-te că un gravel bike electric complet costă chiar și de la 13.000 lei în sus. Așadar, diferența de la 4.900 la 13.000 o poți investi în componentele tale preferate, nu cele impuse de producător.
Alte două avantaje ale acestui sistem/kit sunt, pe de o parte, că nu ești obligat să faci întreaga investiție dintr-o dată – cumperi kitul, iar restul de componente când reușești să refaci bugetul, iar pe de altă parte este faptul că nu prea mai există pe piață biciclete complete pe care să le găsești pe stoc. Așadar acest kit îți permite să-ți faci propriul e-gravel, fără să depinzi de stocurile de biciclete. Din fericire componente încă se mai găsesc.
Cadrul și furca vin nevopsite, pentru ca fiecare utilizator să poată personaliza și aspectul ăsta. E drept că este încă o investiție în plus, dar și pe asta o poți amâna, până când mai faci rost de bani.
Motorul care vine în acest kit este Bafang, cu un cuplu de 42 Nm, instalarea sa fiind în locul butucului roții spate. Diametrul său este atât de mic încât nu se vede în spatele pinioanelor. Displayul este Bafang HMI C 11 cu ecran luminos, ușor de citit și în soare. Bateria sistemului are o capacitate de 360 Wh.
Motor: Bafang 42 Nm
Acumulator: 360 Wh
Ecran: Bafang HMI C 11
Protecție intemperii: IP 65
Spațiu în cadru pentru roți maxim: 29 x 2.1
Mărimi disponibile: M – 50 cm
Preț: 4.900 lei
Importator: Sport X Team
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…