Noua marcă Suomy nu este chiar atât de nouă. Este într-adevăr pentru domeniul velo însă italienii de la Suomy au o bogată istorie în sporturi precum motociclism, bob sau skeleton. Căştile de protecţie Suomy i-au protejat de-a lungul anilor pe motociclişti precum Max Biaggi, Loris Capirossi, Troy Bayliss şi mulţi alţi strângând în portofoliul de reuşite nu mai puţin de 18 titluri mondiale la diferite sporturi care necesită o cască de protecţie. Recent Suomy ne-a transmis că următoarea lor provocare sunt sporturile ecologice, iar pentru asta compania italiană a decis să-şi folosească knowhow-ul în realizarea de căşti pentru ciclism indiferent că vorbim de şosea, pistă, cross country, enduro, downhill sau oraş.
Primul produs al italienilor este casca Scrambler, pentru enduro. Compania a avut 4 direcţii principale de dezvoltare când a creat această nouă cască. Pe primul loc s-a aflat siguranţa aceasta materializându-se printr-o carcasă din carbon. A doua direcţie a fost greutatea redusă aceasta materializându-se prin utilizarea la interior de spumă EPS cu densitate redusă şi celule deschise. A 3a a fost confortul care s-a obţinut prin folosirea de materiale antibacteriale şi hipoalergenice rezistente la transpiraţie. Nu în ultimul rând s-a ţinut cont de aerodinamică, aceasta fiind obţinută mulţumită repetatelor teste în tunelul aerodinamic.
Suomy a investit mare parte din experienţa acumulată în urma lucrului cu cei de la Moto GP. Vizorul noii căşti Srcambler este reglabil, partea din spate protejează excelent ceafa, iar căptuşeala interioara poate fi detaşata pentru a fi spălată. Nu în ultimul rând observăm şi paleta de culori pentru care Suomy este atât de cunoscută.
Casca este disponibilă în două mărimi preţul fiind de 179 euro.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…