Categorii: ArticoleGhiduri

Anul în care aproape a fost realizată prima autostradă pentru biciclete

Inițiativa privată este ceea ce a ridicat Statele Unite ale Americii la statutul de națiune puternică avut de atâtea decenii încoace, unele idei fiind mai bune, altele cu viață mai scurtă. În articolul de față redăm povestea a ceea ce trebuia să devină prima autostradă pentru biciclete din lume, o istorisire de final de secol 19.

Anul 1897. Putem vorbi lesne de o altă planetă, deși acțiunea se petrece pe Coasta de Vest a SUA și îi are în rolul principal tot pe oameni. Mai aveau să treacă ani buni până la automobile fabricate în serie și toată nebunia aferentă, dar nevoia de viteză era la fel de pregnantă și atunci.

Actorul principal? Horace Dobbins, un antreprenor cu mintea fixată pe o idee: să lege Pasadena (n.r. o suburbie) de centrul orașului Los Angeles, pe atunci unite de o șosea lungă de 20 de mile cu o diferență de nivel de vreo 200 de metri. Proiectul avea și un nume, California Cycleway, și un susținător puternic în persoana unui fost guvernator al statului, cu influență puternic în legislativ. Publicul era și acesta numeros, din cei 500.000 de rezidenți ai zonei L.A.-ului, 30.000 având biciclete și folosindu-le regulat. Pista suspendată urma să aibă o lungime de 9 mile, era din lemn și urma să cuprindă mai multe intrări și ieșiri, în genul autostrăzilor din ziua de azi. Zis și făcut, oamenii trec la treabă și ridică prima porțiune a pasarelei. Era lată cât să permită unui număr de 4 bicicliști să ruleze în paralel și lucrurile păreau bune. Problemele însă se ivesc…

Sau mai bine zis problema, căci a fost una singură și mare. Automobilul. Frenezia declanșată de acesta a dus la scăderea bruscă a interesului pentru biciclete și deci la scăderea numărului de bicicliști. Și de aici încolo, a fost o spirală descendentă care a dus la oprirea inițiativelor de tipul celeia cu pasarela-autostradă pentru biciclete.

În zilele noastre, în țările din Europa Occidentală și câteva state din SUA, pistele capătă o importanță tot mai mare, precum în Danemarca. Dar cum ar fi arătat ziua de azi dacă acum mai bine de un secol aveam prima autostradă pentru biciclete?

Sursa

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Jagwire lansează noile discuri Pro LR3 și plăcuțele Elite, cu accent pe gestionarea căldurii

Jagwire își extinde gama de produse dedicate frânării prin introducerea discului Pro LR3 și a…

18 ore in urma

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

4 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

5 zile in urma