Turul României 2013: Eduard Grosu aduce prima victorie românească

Rutierii din Turul României au avut astăzi o misiune dificilă, parcurgând cea de-a 3-a etapă ce a însumat 193 de kilometri. Cu localitatea Bicaz ca punct de plecare și orașul Botoșani ca punct terminus, plutonul a rulat destul de puternic, iar învingătorul s-a decis la sprint. Eduard Grosu (România) a fost cel care a triumfat, devansându-l pe sârbul Ivan Stevic (Tușnad Cycling Team) și pe neamțul Eric Baumann.

Un grup de 4 evadați a plecat din pluton la kilometrul 25, fiind compus din Gokhan Hasta (Brisaspor), Peter Van Dijk (SP Tablewere), Stefan Gaebel (Team UR-Krostitzer –Univega) și Cador Rida (Utensilnord ora24.eu). Periplul lor a fost curmat de echipele sprinterilor cu circa 50 de kilometri înainte de final. În Botoșani a avut loc sosirea, unde Grosu, în vârstă de 21 de ani, a reușit să treacă primul linia de sosire, încheind cu timpul de 4 ore și 47 de minute.

Tricoul galben rămâne în continuare la Vitaly Buts (Kolss Cycling Team), iar nici clasamentul general nu suferă vreo modificare în urma etapei de astăzi. De asemenea, s-au consemnat abandonurile a 2 cicliști, Sebastian Rodriguez (RPM Team Ecuador) și Ali Riza Tandriverdi (Brisaspor).

Clasament etapa a 3-a

Clasament general

Câștigători sprinturi și cățărări etapa 3-a

Purtători tricouri distinctive

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

3 zile in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

4 zile in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

o săptămână in urma