Sezonul de șosea românesc a debutat duminica trecută

Disensiunile din ciclismul românesc continuă, însă fiecare din cele două părți beligerante au dat dovadă de maturitate și au pus sportivii pe primul loc. Nicolae Plugaru, cel mai recent ales dintre cei doi președinți ai FRC, și staff-ul său au organizat în București Cupa Niro, un circuit la care au participat câțiva dintre rutierii licențiați ai țării, dar și amatori.

Competiția s-a desfășurat la Complexul Comercial Dragonul Roșu și a cuprins mai multe categorii: Elite, U23, Juniori, Cadeți, Copii, Fete și Amatori, dar a avut și un sportiv cu dizabilități la start, în persoana lui Theodor Matican. Întrecerea elite i-a revenit lui Zoltan Sipos (CS Dinamo București), în timp ce Adrian Moroiu a învins la categoria rezervată amatorilor.

Rezultatele complete pot fi văzute aici.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga
Tags: cupa niro

Stiri Recente

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

3 zile in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

4 zile in urma

Tabără MTB pentru adulți la Câmpulung Muscel: MTB Skills Camp Boot Camp Level 1 (22–24 mai)

În perioada 22–24 mai, la Câmpulung Muscel, are loc MTB Skills Camp Boot Camp Level 1, o tabără dedicată cicliștilor…

5 zile in urma