Pe lângă expoziție, numărul impresionant de vizitatori, forfota continuă și prezența majorității producătorilor de biciclete, există ceva special în cadrul EuroBike. Se numește Demo Day și este una dintre cele mai fericite zile din viața multor jurnaliști sau reprezentanți ai magazinelor. Nu este o zi dedicată publicului larg, însă cei care pot lua parte la acest eveniment, au ocazia de a pedala pe cele mai noi și cele mai scumpe biciclete din lume. Și nu oriunde, ci într-o regiune deluroasă din sudul Germaniei, aflată la câțiva zeci de kilometri de expoziție.
Demo Day este cea mai plină dar și cea mai scurtă zi din an. Timpul trece mai repede decât ți-ai putea imagina și chiar dacă ești prezent de la primele ore ale dimineții, tot nu vei avea ocazia să pedalezi pe cele mai noi biciclete. Partea cea mai frumoasă este că pentru orice tip de bicicletă, există o rută dedicată. Odată ce te înregistrezi la centrul de presă, primești o mică hartă pe care poți vedea rutele dedicate. Astfel, ai posibilitatea de a pedala pe asfalt, pe dealuri, pe macadam sau poți chiar să cobori pe trasee extreme. Iar dacă a plouat cu câteva zile înainte, noroiul este garantat. Dar nimeni nu se ferește de el. Lumea îl iubește pentru că-ți lasă de înțeles la finalul zilei că te-ai bucurat de câteva ore intense de pedalat.
Absolut toți reprezentanții brand-urilor prezente la Demo Day sunt mereu foarte amabili, îți oferă toate informațiile pe care le ceri și se asigură de fiecare dată că bicicleta pe care urmează să pedalezi are setup-ul corect. Ai impresia că totul se învârte în jurul tău, astfel încât să te simți cât mai bine în acea zi. Iar cei care iau parte la eveniment simt asta și o apreciază pe deplin.
Demo Day este singura zi din an în care poți testa biciclete de mii de euro. Este singura zi din an care te face să te simți special. Și este singura zi din an, care mi-aș dori să se termine după cel puțin 48 de ore.
Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…