150 de metri în goana mare

Scurt și tare, în linie dreaptă, cu linia de sosire în fața ochilor. Cam acestea sunt reperele pe care trebuie să le ai în minte la Turific Sprints, o întrecere petrecută pe străzile care așteaptă să fie inaugurate, din zona Băneasa. Nici țipenie de mașini, iar de oameni nici atât, ci doar câteva zeci de bicicliști, cei mai mulți partizani ai pinionului fix, dar și cu alții încântați de ideea acestei întâlniri informale, departe de moda competițiilor care sunt acum în vogă.

Se aleargă în paralel, unul contra celuilalt, câștigatorul trece mai departe, pierzătorul merge în piramida pierzătorilor. La două înfrângeri ești eliminat, în final rămâne unul singur în varful piramidei. Ediția proaspăt încheiată, a treia, a fost prima în care s-au împărțit concurenții în trei categorii, în funcție de valoare. A fost o idee bună, întrucât meciurile sunt mai echilibrate și spectacolul e mai palpitant. Acum unii retrogradează, iar alții promovează. Toata lumea trage tare să se claseze cât mai sus, pentru a concura pe viitor cu baieții cei mai puternici.  Unii au tras atât de tare la start încât au distrus dinții pinioanelor. Așadar, e care pe care, fără menajamente.

Nu s-au dat în lături niciunii dintre pretedenți. Și au fost mulți și feluriți! Fete cu cursiere, fete cu biciclete de oraș sau cu singlespeed-uri, băieți cu toate aceste tipuri de biciclete plus fixe, mountain bike-uri sau biciclete de trekking. Cum zicea Lance Armstrong cândva, it’s not about the bike! Contează cine cucerește primul linia de sosire.

Sâmbăta trecută, când a avut loc toată treaba, a fost o zi numai bună pentru așa ceva. Doar că 150 de metri la turație maximă nu sunt prea simpli, mai ales când repeți schema de câteva ori. Bogdan Neagu, cel care a organizat întâlnirea, rezumă cel mai bine lucrurile: Matematic, am alergat 10 sprinturi. Ori 15 secunde, în medie, sunt două minute și jumătate de efort. Dar ce efort! De la a șasea cursă încolo îmi este gura uscată deși beau apă dupa fiecare finish, ritmul cardiac nu mai coboară la valori normale. Încep să regret mâncarea cu usturoi de la prânz, așa că mă-ntind cât sunt de lat pe șosea. Mi-e atât de rău dar în același timp atât de bine…

Concluziile după Turific Sprints #3 aparțin fiecăruia în parte. Printre capitolele de îmbunătățit auzit de la concurenții se regăseau fel de fel de observații. Uite-l p-ăsta, cum se ridică din șa cu o secundă înainte de start – trebuie să fac și eu așa pe viitor. Sau Să stau în dropuri, că Traian și Alex acolo se proptesc. Lista continuă: Un suport de bidon în minus egal 50 de grame în plus. Schimbatul pedalelor și plăcuțelor adunate cu ridicatul șeii cu 1 cm, mai bărbieresc câteva zecimi din rezultatul final. Ah, și cauciucuri sub 200 de grame fiecare, umflate ca piatra, poate am o șansă să-mi iau revanșa cu Doru!

Așadar, cu vara bătând insistent la porțile noastre, nu îmi rămâne de făcut decât să aștept o nouă ediție, că poate, poate îmi iau și eu revanșa!

Traian Goga,
Redactor FreeRider.ro

Foto: Sergiu Brega