Acum citesti
Ritchey WCS Z Max Evolution 27.5 (2015)

Înapoi în anii 90, alături de noile Z-Max Evolution. Sună un pic ciudat? Ei bine, în vremurile în care mă apucam de pedalat, cine avea aceste anvelope era foarte bine văzut. Interesant este că design-ul carcasei a rămas neschimbat în ultimele două decade, însă guma a suferit modificări pentru a duce aceste anvelope la un nou nivel de performanță. Anvelopele primite la test sunt versiunea cea mai scumpă, WCS (World Championship Series), au un compound dublu și sunt o recomandare secretă în cazul în care Schwalbe, Conti & Co. nu reprezintă prea mult interes pentru tine.

Instalarea se face extrem de ușor, fără leviere, iar odată pornit pe traseu vei remarca imediat viteza bună de rulare. Amplasarea crampoanelor în formă de Z, susținută de cele laterale, au scopul de a oferi o aderență foarte bună indiferent de condițiile de rulare. Anvelopele oferă o bună aderență atât pe uscat cât și pe umed, iar prin noroi se descurcă acceptabil datorită lățimii mai mici (2.1 – dar care aduce cu un 2.0). Nu se numără printre anvelopele cu cea mai bună aderență laterală pe care le-am încercat până în prezent, însă per total, reușesc că îmbine mai multe calități. Confortul este de asemenea mediu, iar asta se datorează balonajului destul de mic, prin urmare când te decizi să te arunci pe trasee cu pietre în viteză maximă, poate ar trebui să te gândești de două ori sau să te ții tare de bicicletă în situația în care nu mai sunt prea multe de făcut.

Frânarea este de asemenea acceptabilă deși am întâlnit anvelope care se înfig practic în teren atunci când acționezi manetele de frână. În ceea ce privește greutatea, aceasta este rezonabilă, de aproape 600 de grame/bucata. Alături de versiunea WCS, care este cea mai ușoară și care se tocește și cel mai repede, există versiunea Comp, mai ieftină, mai durabilă, dar mai grea.

Dacă utilizezi aceste anvelope împreună cu o furcă rigidiă sau cu o cursă foarte mică (până-n 60mm), atunci Z-Max-urile s-ar putea să ți se pară destul de inconfortabile. Altfel, punctează bine, dar nu excelent, la fiecare capitol, transformându-le într-un all-rounder ideal, de la concursuri de cross-country până la ture montane. Ceea ce mi se pare cel mai interesant este însă faptul că amplasarea și design-ul crampoanelor este încă eficient, după atât de mult de timp de la lansare.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 8 =