Acum citesti
Test – Romet Grom 6S

Ne-am obişnuit deja cu bicicletele Romet ale producătorului polonez, să fie unele dintre cele mai accesibile de pe piaţă, având poate cel mai echilibrat raport între preţ, calitate şi echipare. Nu face excepţie nici bicicleta de faţă, modelul Grom 6S, o bicicletă de oraş care este pur şi simplu „suficientă”.

Când vorbim de biciclete de buget nu prea putem vorbi şi despre performanţe sau acel „ceva” care te atrage şi te face să-ţi doreşti cu orice preţ bicicleta respectivă. Şi poate mai ales în cazul unei biciclete de oraş, pe care o cumperi practic pentru că ai nevoie nu că arată bine sau eşti tu deosebit de pasionat de fenomen.

Dar Romet Grom 6S ar putea fi o excepţie, iar explicaţia este culoarea. Sincer mă plictisesem de bicicletele negre de oraş. Toate negre şi sobre şi făcute în aşa fel încât să nu atragă privirea, să nu fie furate. Culoarea pentru Grom 6S mi-a plăcut nu mult ci foarte de mult. E vorba de un maro ce tinde spre metalizat, dar mat. Şi nu maro simplu ci ceva spre ruginiu. Oricum, culoarea este excelentă. În sfârşit! Da, contează culoarea, chiar foarte mult. Trebuie să-ţi facă plăcere când îţi priveşti bicicleta şi să n-o vezi doar ca pe un obiect care te duce de la A la B.

Ok, am stabilit că bicicleta arată bine, dar tot bine arată şi preţul. Modelul 6S (6 viteze) costă 1.099 lei. Este cea mai ieftină dintre cele trei variante Grom pe care le găsim la importatorul Biciclop. Aşadar o avem pe aceasta, la care se adaugă 3S cu preţul de 1.299 lei şi 7S cu preţul de 1.599 lei. M-a suprins puţin ca cea cu doar 3 viteze este mai scumpă însă e vorba de 3 viteze în butuc Shimano Nexus. Pe de altă parte 7S are 7 viteze în butucul Shimano Nexus, anvelope mai stilate şi butuc faţă cu dinam. Vitezele în butuc sunt întotdeauna cea mai bună alegere, în primul rând pentru fiabilitate.

Romet Grom 6S este o bicicletă de oraş completă şi gata de muncă imediat ce o scoţi din cutie. Nu mai trebuie să cumperi nimic în afară de un antifurt. Are tot: aripi să poţi merge şi pe ploaie, portbagaj spate pentru cumpărături sau rucsacul de birou, apărătoare de lanţ să-ţi protejezi pantalonii lungi, lumini să poţi merge şi noaptea, clopoţel să nu te amendeze poliţia cu 800 lei, cric s-o poţi sprijini normal şi nu doar de garduri şi stâlpi, să se zgârie cadrul sau ghidonul.

Bicicleta este doar pentru oraş. Urcându-mă pe ea am sperat iniţial că-i pot lărgi domeniul de activitate însă Grom nu este şi pentru trekking sau touring, să spunem că vrei să faci o tură „interurbană” cu bagaje. Nu zic că până la urmă nu poţi, dar geometria cadrului nu e gândită pentru asta. Este strict de oraş. Stai drept pe ea, foarte confortabil, dar deloc „sporty”. Iar la touring trebuie şi puţin sporty pentru că ai de acoperit distanţe mari.

Echiparea este „basic” şi suficientă aşa cum spuneam la început. Nu „străluceşte” în mod deosebit, dar nici nu vorbim de echipare slabă pentru nivelul preţului. Avem schimbător spate Shimano Tourney cu revo shifter Shimano, care funcţionează impecabil dacă e reglat bine. Iar aşa cum vine bicicleta în cutie, e bine reglat. Nu a fost nevoie să mai umblu la el. Frânele Alhonga nu avem ce comenta. Sunt V-brake şi opresc bicicleta. Şi o fac bine, nu ai emoţii la stopuri.

Cele 6 pinioane 14-28t împreună cu foaia 38t oferă şi cuplu bun pentru deal şi viteză suficientă pentru plat sau la vale. La preţul pe care îl are bicicleta, această opţiune este potrivită.

Anvelopele Deestone nu sunt o premieră pentru noi. Am testat câteva în 2018, iar în ciuda preţului mic şi greutăţii mari nu am fost nemulţumiţi de ele. Sunt anvelope de buget construite să facă un singu lucru – să se învârtă fără să opună rezistanţă mare, lucru pe care l-am simţit pe drumurile făcute cu Romet Grom prin oraş. Sunt de nota 10 pe asfalt uscat, pentru că oferă rezistanţă mică la înaintare, nota 6 pe ud, pentru că aluneci uşor dacă frânezi brusc şi nota 7 pe forestiere, pentru că totuşi nu oferă susţinere laterală bună, iar virajele trebuie să le iei încet.

Manşoanele ghidonului tind spre spectrul „ieftin”. Nu au nimic deosebit, dar sunt totuşi confortabile şi nu devin chinuitoare pe drumurile scurte spre serviciu. În plus sunt şi uşor ergonomice, deci un plus de confort aici.

Farurile sunt de asemenea spre „ieftin”. E vorba despre lumini LED alimentate cu baterii, nu de la butucul bicicletei. Sunt lumini pentru „a fi văzut”, nu pentru „a vedea”. Farul cel puţin, format din 3 LED-uri este doar lumină de siguranţă. Pe un drum cufundat complet în beznă trebuie să mergi foarte încet pentru a vedea la timp obstacolele. Dar în oraş rareori nu ai iluminare stradală. Partea bună este că luminile includ şi catadioptrii. Un lucru foarte bun dacă ţinem cont că sunt obligatorii, iar amenda pentru lipsa lor este foarte mare. Şi pentru spiţe primeşti ochi de pisică galbeni. Per ansamblu însă luminile sunt potrivite pentru destinaţia urbană şi preţul bicicletei.

Toate astea vin cu o greutate măsurată de noi la 16,45 kg cu tot cu pedale, la un cadru din aluminiu cu furcă din oţel. Pare grea la prima vedere însă nu-i o greutate mare având în vedere preţul mic şi destinaţia urbană a bicicletei. Este puţin mai mult în comapraţie cu un mtb entry-level de enduro cu supensii de 160 mm – că tot suntem noi mtb-işti. Dar punând totul în balanţă, greutatea este potrivită, iar bicicleta poate fi uşor ridicată pe-o roată pentru a fi urcată în lift.

Am remarcat însă şaua. Aş spune că şi aceasta este potrivită pentru oraş, dar parcă prea este „bătrânească”. O şa cu arcuri nu am mai văzut demult. Recunosc că personal mi se pare uşor exagerat să mai foloseşti aşa ceva având în vedere că există şei la fel de urbane, dar mai sportive totuşi şi deloc incomode. Pe de altă parte nu pot spune că nu m-am simţit bine pe această şa Romet. Pentru drumurile făcute în oraş a fost bună.

Un alt aspect pe care l-am apreciat mai puţin este şi tija de şa de tip „old school”. Este o tijă de care şaua se prinde cu şuruburile clasice întâlnite pe vechile Tohan. Mi-ar fi plăcut să văd mai degrabă o tijă normală de şa din generaţia nouă, dar ambele au fost alese probabil tot pentru a ţine preţul jos. Adevărul este însă că îşi fac treaba bine.

Nu în ultimul rând vorbim şi de prinderea roţilor ce se face cu şuruburi şi nu cu ajutorul cheiţelor quick release. Ok, înţeleg că e vorba de o bicicletă de oraş, iar acest sistem de fixare este mai antifurt. Însă eu personal nu aş alege aşa ceva din simplul motiv că trebuie să am la mine cheia de 15 pentru a scoate roata în caz de pană. E drept că astea trei lucruri, şaua, tija de şa şi prinderile roţilor sunt cam „nod în papură” la bicicleta asta, care la final este totuşi o alegere foarte bună. Sunt totuşi aspecte pe care le-am remarcat.

Concluzia pentru Romet Grom 6S este foarte bună. Bicicleta este ieftină, dar nu slabă din punct de vedere al preţului. Componentele sunt ieftine, dar de încredere. Sunt câteva aspecte care lasa de dorit, dar ar însemna practic că găsesc puncte negative oricât de mici ar fi. Aşa că pot trece uşor peste ele. Bicicleta mi-a plăcut cel mai mult pentru că este „gata de drum” fix aşa cum o scoţi din cutie. Trebuie doar să-i instalezi roţile, aripile şi pedalele. Confortul este potrivit pentru pedalare urbană, iar utilitatea maximă.

Greutate (Grom 6S): 16,45 kg
Preţ la data publicării recenziei:
– Grom 6S: 1.099 Lei
– Grom 3S: 1.299 Lei
– Grom 7S: 1.599 Lei
Importator: Biciclop

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 − 7 =