În ultima vreme, mai precis anul acesta, am observat în România o creştere semnificativă a segmentului enduro. E drept că în comparaţie cu ce se întâmplă în vest creşterea de la noi e mică, însă privind în urmă, progresul nu poate fi contestat. Această disciplină „enduro” este diferită faţă de mtb-ul normal, iar pentru o experienţă plăcută ai nevoie de bicicletă specială pentru aşa ceva, un mtb obişnuit pentru cross country nefiind suficient.

Merida One-Sixty 600, pe care am avut-o la test un sezon întreg, este modelul entry-level al producătorului germano-taiwanez. Este însă „entry” doar în privinţa echipării pentru că în rest, geometria cadrului mai precis, este la zi cu trendurile actuale. Am folosit această bicicletă întreg anul nu doar la concursurile din Cupa Naţională de Enduro ci şi la alte concursuri din afara Cupei, un concurs de cross country plus alte câteva ture recreaţionale. Pot spune că bicicleta este excelentă şi se potriveşte perfect cuiva care este la început de drum la enduro-mtb. Spun „la început” referindu-mă la echipare, dar şi la cadru pentru că dacă eu consider că bifează toate nevoile mele, alţi rideri, cu altă experienţă, nu vor avea aceeaşi opinie. La finalul articolului găsiţi şi opinia lor.

Aşa cum spuneam, echiparea lui One-Sixty este de bază. Însă fiind echipată cu transmisie Sram NX Eagle, era de bază la începutul lui 2019 pentru că acum americanii au scos un groupset şi mai entry, cu denumirea SX. Pentru mine această mişcare nu a fost chiar bună pentru că dintre toate caracteristicile bicicletei, schimbătorul spate NX a fost cel mai slab. Aşadar SX este teoretic şi mai slab ca NX. Dar voi detalia despre transmisie mai tarziu.

Pentru început şi fără să intru încă în detalii, Merida One-Sixty 600 este de nota 10 din cel puţin două motive. În primul rând marca Merida nu este „de prestigiu” sau cel puţin nu încă pentru că toate publicaţiile internaţionale o cam laudă deja. Din cauza asta bicicletele Merida costă mai puţin decât un Trek sau Specialized spre exemplu, având aceeaşi echipare.

În al 2lea rând One-Sixty mi-a plăcut pentru că pentru un începător, a venit direct din start cu absolut tot necesar pentru un concurs, sau pentru dat tare pe orice traseu tehnic:

  • transmisie 1x Eagle – un singur schimbător, 12 viteze, pinioane suficient de mari pentru rampe abrupte;
  • furcă solidă cu braţe robuste de 35 mm şi cursă masivă de 170 mm;
  • shock spate cu instalare Trunnion pentru încă nişte mm de cursă, total 165 mm;
  • suspensie spate Float Link pentru mişcare amplă şi senzatie de suspensie “fără capăt”;
  • frâne puternice cu 4 pistoane per etrier, cu disc mare faţă şi mediu spate;
  • anvelope mari 27,5×2.4”, robuste, dar pliabile cu 3 compuşi de cauciuc pe faţă şi 2 pe spate;
  • jante late tubeless ready, cu 29 mm lăţime interioară;
  • tijă de şa „dropper”, cursă 125 mm, cu reglare hidraulică de pe ghidon;
  • ghidon lat de 780 mm, pentru pârghie bună şi manevrabilitate pe traseu tehnic;
  • chain guide – de plastic, dar foarte util şi eficient;
  • ghidaje interne – frumos estetic.

Voi detalia fiecare capitol în parte încheind cu geometria cadrului şi cum stă bicicleta pe traseu, pentru că asta este practic cea mai importantă caracteristică. Am vorbit de asemenea şi cu alţi doi rideri cu experienţă diferită la enduro şi alte aşteptări de la aceste biciclete. Mai precis cu Andrei Diaconu, colegul nostru de la Freerider şi Petru Vereştiuc aka Petrestiuc de la Spokes. Opinia lor o veţi găsi mai jos.

Merida One-Sixty 600 are o echipare entry level mulţumită căreia poate să ţină preţul jos. Însă cu toate că echiparea este entry, performanţele sunt departe de a fi aşa. Pentru început transmisia Sram NX Eagle am găsit-o potrivită. Mă refer la tot ce înseamnă transmisie mai puţin schimbătorul spate. Foaia Sram Descendant cu 32 dinţi înalţi cuplată la caseta Sram NX 1230 Eagle şi 12 pinioane 11-50 oferă suficientă viteză la vale, dar mai ales suficient cuplu la deal. Cu 32-50 poţi urca aproape orice pe o potecă, iar pe forestiere lungi ai cuplu bun pentru a ţine pasul cu ceilalţi.

Schimbătorul spate, shifterul

Shifterul Sram NX Eagle face treabă bună, este „crisp” şi schimbă vitezele excelent. Problema apare la schimbătorul spate Sram NX Eagle cu care nu prea m-am înţeles. În testul nostru făcut separat acesta nu s-a comportat rău, însă personal nu-l văd cu ochi buni. Acesta a avut nevoie de reglaje aproape după fiecare concurs cu toate că nu era lovit sau suprasolicitat. Nu i-am găsit leac aşa că dacă doreşti să nu ai problemele astea singura soluţie este să faci upgrade. Însă din câte am înţeles, nici Sram GX Eagle nu este cu mult mai bun, poţi citi aici recenzia noastră, aşa că ce îţi rămâne este să urci spre Sram X01 sau chiar XX1 dacă îţi permite bugetul. Pe de altă parte o altă opinie era că NX este suficient de bun, iar pentru că este şi ieftin, poţi cumpăra altul dacă chiar se strică. La final însă, când NX-ul este reglat bine, funcţionează fără probleme.

În timpul mersului tare la vale nu au apărut schimbări accidentale de viteză, lanţul nu a sărit de pe un pinion pe altul singur (ghost shifting). De asta se ocupă tehnologia X-Horizon, cu designul paralelogramului drept al schimbatorului. Mai mult, avem şi Sram X-SYNC care se referă la dinţii foii şi cei de la scripeţii deraiorului, care sunt mai înalţi şi au o formă specială, alta decât la foile obişnuite.

Treaba asta face ca dinţii să intre în lanţ mai repede, deci şansele ca lanţul să sară devin mai mici. O singură dată s-a întâmplat, ca la un sprint foarte rapid pe o urcare scurtă, să sară lanţul de pe rotiţa mică inferioară a schimbătorului, acesta intrând între cuşcă şi scripete. Dar situaţia s-a remediat repede.

Schimbările vitezelor se fac precis şi destul de brusc, în stilul clasic Sram, de-a latul întregii casete cu 12 pinioane. Îmi place să compar shifterele Sram cu schimbarea de viteze la o maşină F1 unde toată mişcarea se face „brutal”. De caracteristica asta se ocupă specificaţia X-Actuation. Însă dacă cablul schimbătorului nu este perfect întins, spre ultimele viteze dinspre pinioanele mici, shifting-ul nu va mai fi la fel de „crisp”.

Lanţul stă bine întins şi nu-l vei auzi lovindu-se de ţevile chain stay, decât poate puţin când eşti pe pinionul mic. Arcul deraiorului NX este extrem de puternic, iar împreună cu tehnologia Type-3 Roller Bearing Clutch, permite schimbătorului să nu sară mult la gropi, ţinând lanţul tensionat. Nu în ultimul rând avem şi la Sram NX tehnologia Cage Lock foarte utilă la service. Când ai de scos roata spate sau de scos/pus lanţul, poţi împinge patina spre înainte şi apăsând pe un buton, patina va rămâne în acea poziţie. Lanţul nu mai e acum tensionat, iar roata va ieşi foarte uşor.

Suspensia faţă

RockShox Yari RC a fost şi ea excelentă, pentru un nivel „entry” al bicicletei. Cu o cursă de 170 mm şi braţe groase de 35 mm, am simţit-o foarte robustă pe potecă. Este masivă şi simţi că poţi trece cu ea prin ziduri. Spre exemplu, la Thermal Enduro am avut două „aventuri” când, la un moment dat am avut de sărit un roller dublu. Neştiindu-l, am sărit doar prima parte, aterizând cu roata faţă direct în al 2lea. Furca, la care s-a adăugat diametrul 27,5 al roţii şi balonajul 2.4 al anvelopei, a absorbit tot impactul violent, permiţându-mi să continui fără să sar peste ghidon. Aici s-a simţit tehnologia Motion Control™ de la Sram, care oferă reglaj pentru compresia lentă, dar care dispune şi de valvă de siguranţă în caz că impactul este şi mai şi.

Yary este construită folosind şasiul mai sus clasatei Lyric, şasiu foarte rigid care-ţi permite să menţii pe potecă, fix linia pe care ai ales-o. Furca acceptă şi token-uri pentru a-ţi putea regla performanţele suspensiei pe aer. Adăugând token-uri vei evita eventualele bottom-out-uri dacă chiar te dai tare sau aterizezi greşit. La mine n-a fost cazul. Am preferat să o las aşa pentru a avea o curbă mai liniară a suspensiei, practic pentru mai mult confort pe un traseu tehnic la viteză mai mică. La Yari RC poţi regla compresia, de la complet deschis la 90% închis şi revenirea, de la rapid la lent.

Pe de altă parte RockShox Yari RC nu este atât de „fină” la viteze mici, iar senzaţia de „lipire” se simte din când în când. Spre exemplu nu se apropie de cum se simte Fox cu Kashima pe ea. Dar pentru un rider „normal” care doar vrea să se dea tare, Yari RC este mai mult decât performantă. Eu am apreciat-o cel mai mult pentru „plăcerea” cu care înghite loviturile mari.

Suspensia spate

Shock-ul spate RockShox Super Deluxe R este cât se poate de „basic”, singurul reglaj pe care îl are fiind cel pentru revenire. Mai poţi regla „tăria” suspensiei prin volumul de aer introdus prin valva Schrader. Spre deosebire de varianta Deluxe, Super Deluxe dispune şi de un „piggyback” pentru volum mai mare de ulei şi capacitatea de a absorbi şocuri mari fără a pocni.

Instalarea shock-ului în cadru se face prin noii montanţi Trunnion. Asta înseamnă că rulmenţii de instalare din partea superioară sunt localizaţi pe lateralele shock-ului şi nu deasupra. Asta duce la o mărire a lungimii efective a suspensiei, dispionibilă în acelasi spaţiu oferit de cadru.

Pe traseu shock-ul funcţionează ireproşabil. La urcare, deşi shock-ul nu dispune de blocare, bicicleta s-a simţit foarte stabilă. Practic roata spate urmăreşte precis denivelările solului, fiind cumva mai „conectată” cu terenul. Asta te ajută, pentru că iroseşti mai puţină energie şi compensează cumva faptul că nu-l poţi bloca.

La coborare este unde shock-ul RockShox Super Deluxe R străluceşte, pentru că înghite şi absoarbe totul incredibil de bine. La asta ajută şi tehnologia Float Link a cadrului Merida, despre care voi vorbi imediat. Şi aici roata spate urmăreşte foarte precis terenul, asta însemnând aderenţă foarte bună. Spre exemplu, tot la Thermal Enduro, m-am trezit la un moment dat în faţă cu un drop, destul de mare pentru nivelul meu de skill. În general „mulez” astfel de obstacole pentru că nu sunt genul care riscă. Însă dropul era practic vertical aşa că a trebuit să sar de data asta. Aterizarea a fost perfectă şi incredibil de „plush”. În primele fracţiuni de secundă după săritură nu-mi venea să cred că am trecut de obstacol aproape fără să-mi dau seama. La asta a contribuit totuşi şi geometria bine gândită a bicicletei, despre care o să vorbesc la finalul recenziei.

foto Mihai Leu

Spre deosebire de furca Yari la care senzaţia de „stiction” se simte, la Super Deluxe R n-am avut aşa ceva, chiar dacă construcţia celor două este asemănătoare. Pentru funcţionare cât mai bună, înainte de fiecare tură ungeam părţile culisante cu ceva gen Brunox Deo. Asta ajută nu doar la o amortizare mai lină, dar întreţine şi semeringurile, fiind mai rar nevoie de înlocuirea lor.

Float Link-ul de care vorbeam mai sus este tehnologia folosită de Merida prin care shock-ul spate este instalat între două părţi mobile, nu doar una aşa cum se întâmplă în general. La One-Sixty avem partea de sus a shock-ului fixată de link-ul ansamblului suspensiei spate, iar partea de jos fixată în prelungirea ţevilor chain stay, în loc să fie prinsă de un montant fix în cadru. În acest fel shock-ul spate se mişcă liber, practic „pluteşte”. Senzatia pe care o ai este de suspensie mai „multă” decât în realitate întrucât shock-ul se mişcă cu totul în sus şi jos, rata compresiei fiind mai mică la aceeaşi „cantitate” de mişcare a roţii spate.

Super Deluxe R oferă un reglaj al revenirii cu 12 clicuri. Aşadar mult reglaj cu care poţi jongla. Împreuna cu presiunea aerului introdusă în cantitate mai mare sau mai mică, poţi face shock-ul să fie de la ferm la fluid. Mie mi s-a părut ca suspensia spate este lină, controlabilă şi liniară. Liniara mie îmi palace, însă unii rideri poate preferă un final mai ferm al suspensiei, pentru a avea susţinere bună la aterizări puternice.

Frânele

Frânele Shimano MT-520 de pe Merida One-Sixty 600 nu au „blingul” unor Hope sau „prestigiul” câştigat de Sram Code sau Magura MT5 însă au fost revelaţia testului. În reaitate MT-520 cu 4 pistoane per etrier, sunt echivalentul Deore al variantei cu 4 pistoane Shimano XT. Aşadar primeşti performanţă mai bună la preţ mai mic, asta doar pentru că pe etrier nu scrie ceva în plus. Pe scurt, Shimano MT-520 sunt excelente!

Acuma, trebuie să ţinem iarăşi cont de utilizator. Unul mai avansat, mai agresiv poate va simţi nevoia unor frâne şi mai „sharp” sau mai puternice, sau poate vrea mai multe reglaje. Însă pentru segmentul de buget, aşa cum este gândită întreaga One-Sixty 600, aceste MT-520 sunt absolut perfecte, fiabile şi suficiente. Ba mai mult, un rider începator la enduro-mtb, va trage mult mai mult de frâne, aşadar le va solicita mai mult decât un cunoscător. Pot să vă asigur că de-a lungul celor aproape 500 km făcuţi cu această bicicletă, nu s-a simţit niciodată efectul de „fading” , frânele au ţinut tot timpul chiar dacă s-au încins. Este drept că pe final de sezon, când plăcuţele erau cam 80% consumate, maneta căpătase o cursă mai lungă, însă tot bine frânau.

Partea bună cu frânele de buget este că acestea primesc din tehnologia modelelor mai scumpe. Pe de o parte ele sacrifică unele elemente cum ar fi estetica, poate sunt puţin mai grele şi poate au mai puţine reglaje însă când vine vorba de performanţă rămân acolo sus. Aşadar, la aceste MT-520 nu va scrie pe ele Saint sau Deore în schimb primeşti pistoane ceramice, manetă de frână Shimano MT520 cu tehnologia Servo-Wave şi compatibilitate I-spec 2 şi, cel mai important, puternicul etrier cu 4 pistoane.

Avantajul pistoanelor ceramice este că transferă mai greu căldura degajată de disc spre lichidul de frână. Asta înseamnă că un eventual fading va apărea mai târziu şi după o frânare mai îndelungată decât deobicei. Pe de altă parte pistoanele ceramice sunt mai „delicate”, iar când trebuie să le împingi pentru a le îndepărta atunci când introduci plăcuţe noi de frână, trebuie să ai griă mai mare să nu le ciobeşti.

Discurile de frână de pe Merida One-Sixty 600 sunt Shimano RT64, cu diametru mare de 203 mm pe faţă şi mediu 180 mm pe spate. Practic şi ele fac parte din seria Deore, dar sunt cele mai simple posibil, fără tehnologie ICE-Tech şi fără radiatoare Freeza. ICE-Tech presupune un strat de aluminiu poziţionat între două straturi de oţel, iar Freeza presupune că acel strat de aluminiu se continuă spre interiorul discului, cu un radiator. Ambele tehnologii au ca rol disiparea şi mai bună a căldurii degajată de frânare. De asemenea nici plăcuţele de frână Shimano originale nu au ceva deosebit, un radiator de răcire spre exemplu. Discurile sunt simple din oţel, iar etrierele vin echipate cu plăcuţele de frână normale (răşină). Însă discurile sunt compatibile şi cu cele mai „agresive” (metalice). Acestea din urmă frâneaza mai bine în general şi pe ploaie în special, dar uzează mai repede discul.

Însă cu toate aceste lipsuri, frânele de pe One-Sixty 600 funcţionează ireproşabil pentru nivelul lor de buget. Maneta se simte bine şi o poţi acţiona cu un singur deget. Frâna „muşca” bine, dar e posibil să ţi se pară ca sunt prea bruşte întrucât au mai puţină modulaţie. Eu personal prefer aşa şi îmi place ca frâna să acţioneze bine de la bun început. Vei învăţa repede s-o foloseşti corect în funcţie de teren.

Pe trasee pot spune că într-adevăr, ocazional simţeam că obosesc degetele şi trebuie s-o iau mai încet pentru a le mai odihni. Asta înseamnă că în general, trebuie să aplici putere destul de mare în manete pentru a-ţi menţine viteza la care te simţi în siguranţă. Ca să contracarezi o parte din efectul asta, poţi face upgarde la discurile de frână ventilate despre care vorbeam mai sus, la care să adaugi şi plăcuţe de frână metalice cu radiator. Vei obţine o super frână la preţ de buget. Ţine însă cont că plăcuţele cu radiator nu intră în etrier decât dacă vei pili puţin radiatorul. Fiind însă aluminiu va merge uşor.

Cum spuneam şi mai sus, la frânele MT-520 lipsesc ceva specificaţii prezente la modelele mai scumpe. Spre exemplu aici nu avem reglaj pentru mişcarea liberă a manetei (free-stroke), reglajul pentru lungimea degetului se face doar cu imbus (reach), maneta nu are textura care oferă degetului aderenţă mai bună, în etrier nu intră plăcuţe cu radiator decât dacă modifici radiatorul, plăcuţele sunt montate folosind un pin îndoit în loc de şurub cu siguranţă, iar conducta hidraulică intră direct în etrier în loc de sistemul „banjo”. Asta înseamnă că nu pot regla unghiul conductei pentru a avea o rutare mai bună. Şi din punct de vedere estetic, nu arată cine ştie ce. Însă pe potecă, aceste frâne pur şi simplu frânează!

Anvelopele

Şi anvelopele de pe One-Sixty 600 sunt ce trebuie. Vorbim aici de Maxxis Minion DHR II TR EXO 3C pe faţă şi acelaşi Minion dar Dual în loc de 3C, pe spate. Spun „faţă-spate” pentru că acum sunt multe biciclete pentru enduro care au pe faţă roată 29er şi pe spate27,5, aşa cum este şi varianta electrică a Meridei One-Sixty. La One-Sixty normală avem 27.5 şi în faţă şi în spate.

Pe scurt, Minioane-le sunt lăudate cam de toată lumea. Dacă nu ai timp sau nu ai chef să cauţi „cele mai” anvelope mtb pentru enduro, poţi merge direct pe Minion şi nu vei greşi. Acest model, cu condiţia să fie totuşi varianta 3C MaxxTerra şi carcasa EXO, va acoperi marea majoritate a nevoilor tale. Aşa cum spune şi denumirea „DHR”, anvelopa a fost iniţial gândită să fie instalată pe spate, pentru faţă fiind dezvoltată varianta „DHF”. Însă pentru că s-a observat că şi pe faţă merge foarte bine, oferind putere foarte mare la frânare şi stabilitate foarte bună la viraje, mulţi producători pun acum DHR la ambele roţi.

Profilul cauciucurilor Maxxis Minion DHR este unul agresiv, cu proeminenţe mari care sapă adânc în teren atunci când frânezi sau esti pe viraj. Pe poteci m-am simţit întotdeauna în siguranţă cu aceste anvelope şi foarte rar a fugit faţa sau spatele. S-a întâmplat asta când am exagerat cu înclinarea pe viraj sau nu am citit corect terenul, mai alunecos decât credeam.

Anvelopele s-au simţit bine şi pe terenul stâncos de la Straja, Mehedinţi sau Harghita, dar şi pe pământul de la Ciocanu, Semenic sau Reşiţa asta însemnând că Minion sunt mai degrabă un compromis care funcţionează bine peste tot şi nu o anvelopă specializată pentru un anumit tip de teren. Un rol important la aderenţă il are compusul 3C MaxxTerra de la Maxxis, care este acel cauciuc mai moale, pe care-l găsim pe lateralele anvelopei şi care oferă aderenţa suplimentară despre care vorbeam.

foto Cristina Ion

De asemenea şi pe ploaie sau noroi Minioanele nu su fost deloc rele. Spre exemplu la Ciocanu Enduro n-am avut emoţii prea mari pe traseu, chiar şi în zona de jos a traseelor unde noroiul era cam peste tot. E drept însă că nici nu am insistat prea tare, întrucât trebuia să rămân în zona mea de confort. Carcasa EXO a fost gândită să ofere anvelopei rezistenţă laterală mai mare la tăieturi şi abraziune, dar şi protecţie foarte bună la pană. Inserarea acestui material în carcasă nu măreşte cu mult greutatea cauciucului însă oferă multă protecţie pe traseu, în special pe potecile stâncoase. Per total anvelopele Maxxis Minion DHR II au performat foarte bine şi se încadrează corect în spiritul bicicletei Merida One-Sixty. Sunt foarte uşor de făcut tubeless şi nici uzura nu a fost prea mare după un sezon de dat.

Pe de altă parte e posibil ca riderii mai avantaţi şi care se dau „incredibil de tare”, Minion să fie prea subţiri. Pentru dat tare poţi înlocui cauciucurile de pe One-Sixty cu Maxxis Assegai spre exemplu, care sunt şi mai late decât 2.4 la Minion, adică 2.5 sau 2.6, fiind şi mai robuste, dar şi mai grele totuşi. Însă asta ajută la vale, bicicleta devenind mai stabilă. Mai mult, pentru siguranţă maximă la dat incredibil de tare prin „rocks & roots”, poţi să-ţi pui şi o pereche de inserţii. În felul ăsta protecţia la pană şi snake bite, este practic infailibilă.

Jantele şi butucii

Jantele cu care One-Sixty 600 vine echipată nu sunt deosebite, purtând branding-ul propriu, Merida. Însă Merida Expert TR nu sunt deloc rele în realitate, iar faptul că nu scrie pe ele Enve, DT Swiss sau Mavic este un real avantaj. Aşa cum spuneam, bicicleta este adresată publicului care caută ceva accesibil şi de încredere, iar aceste jante sunt cât se poate de potrivite, ceva „de firmă” aruncând în aer preţul bicicletei, beneficiile fiind doar marginale.

Merida Expert TR sunt din aluminiu şi au o lăţime interioară de 29 mm. TR vine de la „trail” şi nu de la „tubeless ready”, deşi jantele sunt tubeless ready. Şi acestea sunt „basic” însă funcţionează de minune. Pe potecă le-am simţit rigide şi se vedea că ma pot baza pe ele. La rigiditate contribuie şi faptul că sunt Boost. Se potrivesc perfect pentru anvelopele cu balonaj de 2.4. Însă cel mai mult mi-a plăcut faptul că au fost făcute tubeless foarte uşor. Este ştiut faptul că nu orice jantă tubeless poate fi uşor transformată, însă în cazul de faţă n-au fost probleme. Bicicleta vine din fabrică cu camere. Pentru a o face tubeless trebuie să-ţi faci rost de valve şi fond de jantă mai bun.

foto – Autor necunoscut pe traseul Omu – Batrana, Bucegi

Butucii sunt Shimano MT400-B, ambii cu tehnologie Boost, cu dimensiunea de 110x15mm pentru faţă şi 148x12mm spate. Butucii fac parte în realitate din seria Shimano Acera M3000. Avem 32 spiţe pentru fiecare roată în parte. Butucul spate l-am considerat întotdeauna gălăgios, când se învârte liber, însă în rest nu am ce să le reproşez, funcţionează fără probleme de-un an de zile cu întreţinere minimă.

Tehnologia Boost ajută la rigiditatea mai mare a roţii. Faţă de butucii normali, în faţă avem o lăţime mai mare cu 10 mm, iar în spate avem un extra de 6 mm. Asta aduce lăţimile totale la 148 cu 110 mm lucru care duce la un unghi mai ascuţit al spiţelor cu butucul. De aici şi rigiditatea mai bună. În plus, tehnologia Boost face ca şi linia lanţului să fie mutata puţin spre exterior, lucru important la cadrele cu ţevi chain stay scurte (430 mm la toate mărimile de cadru din gama One-Sixty).

Tija de şa

O altă componentă care poartă branding propriu este tija de şa reglabilă hidraulic. E vorba tot de Merida Expert TR, cu diametru de instalare 30,9 mm, cursă de 125 mm pentru cadrul mărimea M (pentru S este doar 100 mm) şi offset 0 mm pentru şa. Acţionarea tijei de şa se face mecanic printr-un cablu ghidat prin interiorul cadrului până la ghidon. Maneta este instalată la mâna stângă în locul shifter-ului schimbătorului faţă, care nu mai există.

Înălţimea este reglabilă la orice valoare. Cu alte cuvinte şaua nu se ridică sau coboară doar la anumite intervale prestabilite, iar mişcarea este fermă şi auzi când se ridică la maxim, având astfel confirmare audio că şaua este sus. Pentru a o lăsa, trebuie să apeşi pe manetă şi să laşi greutatea corpului pe şa. Pe potecă tija a funcţionat ireproşabil. La un moment dat au fost nişte probleme, când apăsam pe manetă şi nu se întâmpla nimic. S-a dovedit ulterior că doar ieşise cablul din suportul care trage de pistonul hidraulic. Am acordat mai multă grijă la instalare, am întins cablul mai bine, iar pentru restul sezonului nu au mai fost probleme.

De asemenea un avantaj mare pe care această tijă Merida îl are în comparaţie cu alte mărci, este că atunci când şaua este lăsată, iar tu tragi de ea pentru a muta bicicleta de colo-colo, tija nu se ridică. La alte mărci, când şaua este lăsată, dacă tragi de ea aceasta se ridică, şi e o senzaţie destul de neplacută. La Merida Expert TR şaua rămâne acolo unde este lăsată. Ţine însă cont că acum ai şi un semering în plus pe bicicletă, în afară de cele de la suspensii. Şi cel de la tija de şa trebuie întreţinut cu lubrifiant special, pentru a-i prelungi cât mai mult viaţa.

Cockpit

Ghidonul de pe One-Sixty este şi acesta simplu. Este un „biet” Merida Expert TR, dar care iarăşi nu a dezamagit cu nimic. În afară de faptul că nu-i din carbon, lucru care iarăşi ar fi explodat preţul, tot ce-i pot reproşa este că-i mai greu. Lăţimea este de 780 mm şi mi se pare perfectă pentru un rider cu pretenţii medii. Se poartă şi ghidoane mai late de 780 însă doar cei mai pretenţioşi e posibil să simtă nevoia de şi mai mult control. Pe de altă parte, cum te mai strecori printre copaci?

Pipa cu care aceasta bicicletă vine echipată este tot Merida Expsrt TR, are instalare pentru ghidon cu diametrul de 35 mm, iar lungimea sa este de 50 mm. E o lungime pe care mulţi o consideră suficientă, practic vor ca ghidonul să fie cât mai aproape de steerer-ul furcii. Pentru mine a fost însă prea puţin, poate şi pentru că vin de la cross country. Aşa că între timp am primit altă pipă, de 60 mm. Diferenţa nu este mare însă pe traseu se simte, bicicleta devine mai stabilă, senzaţie confirmată şi de Andrei şi Peter. În plus, am simţit un avantaj şi pe urcări, când geometria bicicletei se apropie puţin de cea pentru cross country. Simţeam că pot urca mai bine.

Manşoane, nimic deosebit, dar totuşi de calitate. Sunt Merida Expert EC, iar prinderea este cu şurub, deci un bonus aici la instalare. Puţin cam tari, dacă ar fi să caut nod în paupră. Ceva cu gel sau spumă poate n-ar strica să pui.

Chain guide

Un bonus foarte bine primit, este ghidajul de lanţ cu care bicicleta vine echipată din start. Este ceva simplu din plastic, de la MRP, şi care acordă ghidaj doar în partea de sus a foii angrenajului. Instalarea se face în tab-urile ISCG 05 pe care acest cadru le are, printr-un suport metalic. Chain guide-ul este în realitate pentru cross country şi trail, pentru enduro MRP având un chain guide mult mai complex şi mai mare. Însă de-a lungul testelor l-am găsit absolut suficient şi pe acesta, pentru nivelul bicicletei şi al riderului care o va folosi. Lanţul nu a sărit niciodata în 500 km, iar la concursurile din CNE, poteca nu era deloc ca-n palmă.

Cadrul

În cele din urmă, cadrul Meridei One-Sixty poate stârni îndoieli. La prima vedere pare subţire şi delicat, mai ales cu cadrele de azi „overengineered” pe care le vedem spre exemplu la YT Capra sau Orbea Rallon. Acestea din urmă cu siguranţă oferă rigiditate mai bună însă la un preţ mult mai mare, iar până la urmă trebuie să fii pragmatic şi să stabileşti ce este suficient pentru tine. Pe de altă parte să nu crezi că flexează în vreun fel cadrul de la One-Sixty. Este extrem de robust şi rigid, şi te poţi baza pe el când ai de atacat pe traseu porţiuni extrem de tehnice. Rigiditatea părţii din faţă a cadrului se simte în special atunci când ai de a face cu poteci abrupte.

Cadrul acestui One-Sixty îl consider reuşit. Este cât se poate de elegant, iar ghidajul complet interior al cablurilor şi conductelor hidraulice îi oferă o estetică de nota 10. Merida a reuşit să-i ofere robusteţea şi rigiditatea necesară fără să ranforseze cadrul în toate locurile posibile, ci doar unde chiar e nevoie. Iar faptul că triunghiul faţă este atât de aerat, a făcut posibilă instalarea unui bidon de apă de capacitate mare (700 ml), lucru care la alte biciclete de enduro nu este posibil.

Poate nu ţi se pare mare avantaj însă la concursuri am văzut că cei care nu aveau loc în cadru pentru apă, trebuiau să poarte la brâu o borsetă mare în care ţineau şi bidonul de apă, lucru care personal mi se pare incomod şi greoi.

foto Cătălin Sănătescu

Legat de triunghiurile cadrului, faţă-spate, Merida spune că nu ar fi meritat să facă spatele din carbon. Acest lucru ar fi mişcorat greutatea doar cu  puţin în schimb ar fi crescut preţul semnificativ. În schimb au ales să-l facă din alt aliaj de aluminiu, 6013 mai precis, care permite ca ţevile cadrului să aibă o grosime foarte mică, rezistenţa nefiind afectată. În acest fel greutatea bună a bicicletei rămâne neafectată. Noi am măsurat-o la 15,06 kg.

Finisajele sunt foarte bune, iar ghidajul prin cadru al cablurilor şi conductelor hidraulice e făcut cu gijă. Practic nu s-a luat conducta şi s-a băgat direct în aluminiu ci există o interfaţă din plastic rigid, fixată cu şurub, care asigură o prindere fermă a cablului, respectiv conductei. Merida îi spune „Smart Entry”. E important acest aspect pentru a evita vibraţiile şi zgomotul care poate apărea în cadru.

O problemă, sau mai degrabă o ciudăţenie, ar putea fi că porturile de intrare se fixează folosind o cheie torx, în timp ce la portul de ieşire ai imbus obişnuit. Nu ştiu de ce le-au amestecat asa. Însă ca să-ţi poţi servisa singur bicicleta, ai nevoie acum de câteva chei noi. Spre exemplu linkul ansamblului suspensiei spate e prins folosind torxuri 25, 30 şi 40, iar interfaţa pentru Smart Entry foloseste torx 10.

Cadrul Meridei One-Sixty este din aluminiu 6066, triunghiul faţă, hidroformat şi triplu subţiat. Sudurile sunt şlefuite parţial, iar asta îi oferă un aspect îngrijit. Link-ul ansamblului suspensiei spate este complet din carbon, fapt care oferă cadrului rigiditate şi mai bună, dar şi greutate totală mai mică. Pentru acest One-Sixty cu echipare de nivel 600, cadru mărime M, roţi făcute tubeless şi fără pedale, am măsurat greutatea de 15,06 kg, absolut decent pentru un entry level din aluminiu.

foto Adina Diana

Înălţimea de încălecare (stand over height) este şi aceasta, foarte bună, motivul fiind prelucrarea hidraulică aproape excesivă a ţevilor din aluminiu. La cadrul M avem 734 mm în timp ce eu, la înălţimea de 178, am 800 mm. Iar diferenţa este păstrată de-a lungul mărimilor cadrelor. Aşadar fără probleme şi gânduri negre în cazul unei descălecari accidentale şi neanunţate.

Geometria

Şi ajungem la probabil cea mai importantă caracteristică a bicicletei, geometria. Este One-Sixty bună pentru enduro sau mai puţin solicitantul trail? Raspunsul scurt este da.

După cifrele oficiale care vorbesc despre geoemtrie, se pare că Merida a mers puţin împotriva curentului industriei, iar modelul 2019 l-a gandit să fie mai „abrupt” decât varianta 2017. Practic tija de şa a fost adusă la un unghi de 75 grade, lucru care a scurtat distanţa dintre headtube şi capătul superior al seat tube (toptube effective), cu 5mm, iar 12 mm au fost luaţi din lungimea ţevilor chain stay. Făcând mişcarea asta, scurtând bicicleta, geometria devine accesibilă unui public mai larg. Însă nu va gândiţi că se apropie de cross country, nici gând. Este enduro pur.

foto Mihai Leu

Per ansamblu Merida One-Sixty rămâne totuşi o bicicletă relativ lungă, specificaţie bună pentru cei mai începători întrucât oferă stabilitate mai mare, nefiind totuşi la fel de „întinsă” precum ceva de la Mondraker sau Pole. Ampatamentul de 1.189 mm la cadrul M este în linie cu ce scot pe piaţă ceilalţi mari producători, dar la preţ mai mic, majoritatea aflându-se sub 1.200 mm la bicicltele cu roţi 27,5. Lungimea generală a bicicletei e păstrată şi la „reach”, One-Sixty având 440 mm. O bicicletă asemănănatoare ar fi Specialized Enduro care are 444 mm, spre deosebire de biciclete „scurte” precum Yeti SB6 cu 422 mm sau Norco Range cu 437 mm.

Pe traseu bicicleta am simţit-o agilă la viteză mică şi medie, nu simţeam că trebuie să trag de ea ca s-o „strunesc” pe direcţia dorită. Practic te ascultă, te ajută, te completează şi te iartă acolo unde nu ai experienţă. În schimb la viteză este stabilă şi nu simţi că-ţi fuge ghidonul. Însă experienţa contează mult, iar o astfel de bicicletă se simte diferit în funcţie de experienţă. Spre exemplu colegul meu Andrei Diaconu spune că „mi-a plăcut la Merida One-Sixty că te poţi juca cu ea oriunde, chainstay-ul de 435 mm fiind factorul principal când vine vorba de manevrabilitate. În plus eu nu am simţit niciodată acele 15 kg ale bicicletei, mereu mi-a permis să depăşesc limitele, ori în porţiuni de abrupt ori pe trasee flow cu multe jump-uri. Ce nu îmi place este că atunci când prinzi viteză foarte mare devine greu de controlat, acest lucru poate fi corectat prin schimbarea pipei de 40 mm cu una de 50mm.”

Părere asemănătoare are şi Petru Vereştiuc aka Petreştiuc, de la Spokes. „De-a lungul acestui sezon, bicicleta Merida One-Sixty mi-a întrecut aşteptările”, spune Peter. „Nu mă aşteptam să fie atât de manevrabilă şi versatilă (“playful”)! Comportamentul bicicletei poate fi modificat din reglajele amortizoarelor (se poate seta să fie mai lipită sau să sară mai uşor), cadrul este unul robust deşi înfăţişarea ei arată exact opusul, şi cu o calitate a finisajelor foarte bine definite. Bicicleta este ideală pentru riding însă nu şi pentru racing, întrucât nu are o geometrie concepută pentru mersul la viteze mari, fiind poate mai greu de controlat pentru unii ciclişti.”

Bicicleta am încercat-o şi la cross country ştiind totuşi că nu-i făcută pentru aşa ceva. Am testat-o la cunoscutul Salzkammergut Trophy din Austria, pe traseul considerat de organizatori „all mountain”. În realitate a fost tot cross country.

foto – Sportograf.com

Pe un astfel de traseu nu pot spune că stai bine pe bicicletă. La deal mă refer. Însă la deal pentru zeci de kilometri nu doar ocazional cum este la enduro şi trail. Lăsând la o parte şi vremea mizerabilă pe care s-a desfăşurat event-ul, bicicleta nu a fost confortabilă pe urcări. Poziţia gândită pentru coborâri nu ajută mai deloc la deal. Aşadar nu o recomand, dacă stilul tău de pedalat implică şi mult la deal.

Pe de altă parte Merida One-Sixty este totuşi bună pentru ture gen „aventură” la altitudine mare, peste cea la care ajung drumurile forestiere. Este manevrabilă şi te simţi în siguranţă pe potecile înguste, răspunde rapid „indicaţiilor” tale. Pe potecile tehnice am stat bine pe ea chiar şi când aveam bagaj în spate, pe spate şi pe ghidon. Asta pentru că atunci când nu te grăbeşti, poţi pedala liniştit şi la deal. Legat de bagaje, în spate de şa nu poţi instala coburul special întrucât tija de şa hidraulică nu se va mai putea lăsa. Pe de o parte poţi merge şi aşa, cu şaua ridicată, dacă chiar este nevoie de spaţiu suplimentar pentru bagaje, însă la vale pe abrupt vei pierde marele avantaj oferit de tija de şa reglabilă hidraulic.

Merida One-Sixty 600 m-a impresionat foarte plăcut. Este o bicicletă făcută să exceleleze în mâinile unui pasionat, dar care livrează performanţă chiar şi pe un traseu rapid, complicat şi tehnic. Bicicleta este gândită să fie folosită la maxim şi indiferent de model, oricânt de „entry”, îl poţi scoate din cutie, direct pe traseul de concurs, fiind totuşi conştient de limitarile componentelor entry-level. De asemenea, dacă eşti genul care merge „incredibil” de tare la vale, o idee ar fi să-ţi iei cadrul cu o mărime mai mare sau poate să schimbi pipa cu una cu 1 cm mai lungă. În felul ăsta vei primi stabilitate mai mare. Merida a gândit cadrul M pentru rideri cu înălţimi între 167 şi 183 mm, L-ul fiind pentru 177-190 mm. Aşadar în funcţie de stilul tău de dat, ţi se potrivesc mai multe mărimi.

foto Mihai Leu

Pe traseele complicate bicicleta se simte foarte bine definită, închegată şi nu dă impresia că s-a rupe sub tine, dimpotrivă. Este agilă, în special atunci când e nevoie să sari ceva sau când trebuie evitat altceva în ultimul moment. Suspensiile oferă curse foarte mari şi fidelitate bună, o specificaţie potrivită atunci când ai de traversat în viteză mare, rock garden-uri, rădăcini, ai de aterizat jumpuri mari sau ai de luat viraje pline de „brake bumps”, aşa cum am experimentat în Austria în bike park-ul Leogang, unde am mai testat această bicicletă.

Faptul că poţi accelera la deal peste pietre şi rădăcini în timp ce rămâne stabilă atunci când stai în şa, fac din One-Sixty o bicicletă foarte bună pentru enduro. Nu este cea mai „optimistă” pe plat sau la deal, aşa cum am observat la Salzkammergut, dar când direcţia se schimbă la vale, iar poteca devine „complicată”, bicicleta devine şi ea super distractivă, putându-te bizui pe ea. Face mult şi din treaba pe care ar trebui s-o faci tu. Ăsta este unul din motivele pentru care o consider potrivită şi pentru începători.

La momentul publicării acestei recenzii varianta 600 a modelului One-Sixty nu mai este la vânzare. Însă pentru sezonul 2020 Merida oferă alte 4 opţiuni, ce dispun de acealşi cadru, inclusiv varianta 400 care are un preţ mai mic decât a avut modelul 600 în 2019.

  Merida One-Sixty 400 Merida One-Sixty 600 Merida One-Sixty 700 Merida One-Sixty 3000 Merida One-Sixty 7000
Cadru Aluminiu Aluminiu Aluminiu Carbon / aluminiu Carbon / aluminiu
Furcă Rock Shox 35 Gold RL Rock Shox Yari RC Rock Shox Yari RC Rock Shox Yari RC Fox Factory 36 Float
Shock Rock Shox Super Deluxe Select Rock Shox Super Deluxe R Rock Shox Super Deluxe Select+ Rock Shox Super Deluxe Select Fox Factory Float X2
Frâne Shimano MT-520 Shimano MT-520 Shimano SLX Shimano MT-520 Shimano XT
Transmisie Sram SX Eagle 12v, Sram X11000 Eagle 32t, 11-50t Sram NX Eagle 12v, Sram Descendant 32t, 11-50t Shimano XT 12v, Race Face Affect 32t, 10-51t Sram SX Eagle 12v, Sram X11000 Eagle 32t, 11-50t Shimano XT 12v, Race Face Turbine 32t, 10-51t
Anvelope Maxxis Assegai 27.5×2.5″, Maxxis Minion DHR II 27.5×2.4″ Maxxis Minion DHR II 27.5×2.4″ Maxxis Assegai 27.5×2.5″, Maxxis Minion DHR II 27.5×2.4″ Maxxis Assegai 27.5×2.5″, Maxxis Minion DHR II 27.5×2.4″ Maxxis Assegai 27.5×2.5″, Maxxis Minion DHR II 27.5×2.4″
Tijă de şa Merida Comp TR Merida Expert TR Merida Expert TR Merida Comp TR Merida Expert TR
Greutate 15,41 kg, cadru M 15,06 kg (masurata, cadru M). Fara pedale, roti tubeless 14,81 kg, cadru M 14,51 kg, cadru M 14,27 kg, cadru M
Mărimi S, M, L, XL
Preţ 10.600 Lei 11.500 Lei 13.500 Lei 15.700 Lei 22.500 Lei

 

REVEDEȚI PREZENTAREA
Factor distracţie
90 %
La deal
50 %
La vale
80 %
Raport echipare / preţ
90 %
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMountain biking în Ecuador, la 4000 m altitudine
Articolul următorMyriam Nicole în culorile toamnei
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

14 − nine =