Acum citesti
Frâne zgomotoase? Există soluții!

Unele plăcuțe, acționează pe disc cât se poate de liniștit, pe când altele, produc zgomote puternice, uneori chiar deranjante. Dacă pentru unii o frână silențioasă presupune o călătorie banală în surdină, pentru alții silențiozitatea frânei este un punct cheie în determinarea achiziționării respectivului produs. Cu toate că produsele din ziua de astăzi nu vor remedia complet problema, vor reuși s-o diminueze cel puțin pentru o perioadă.

Ce poți face deci, ca să reduci zgomotul la tăcere sau ca să-l diminuezi?

Una dintre cauzele principale pentru care zgomotul apare la frânare este mizeria acumulată pe plăcuțele de frână.

Extrage-le din etrier.

Verifică apoi cât sunt de uzate. Dacă sunt folosite îți recomandăm să le înlocuiești. Dacă le păstrezi, utilizează un degresant pentru curățare (vezi mai jos câteva exemple). De asemenea, îți recomandăm să procedezi la fel și cu discul. Curăță bine suprafețele înainte de a aplica spray-ul. Nu trebuie să aplici mai mult de jumătate de secundă, prin urmare o singură apăsare este suficientă.

Posibil să fi observat că în momentul în care pedalezi, mai ales dacă ai discuri mai mari, frâna produce zgomote chiar dacă tu nu frânezi. În acest caz va trebui să îndrepți discul cu o sculă specifică. Unii utilizează patentul pentru îndreptarea discului și în ciuda faptului că poate da rezultate bune, există riscul să deteriorezi suprafața acestuia. Indicat este să utilizezi o sculă precum cea din imagine. Nu-l îndrepta cu mână, deoarece nu-ți oferă suficientă precizie.

Apoi, verifică dacă etrierul este bine reglat. Majoritatea etrierelor se centrează ușor, prin acționarea manetei de frână și prin strângerea celor două șuruburi de prindere. Strânge șuruburile unul după celălalt. După ce strângi eliberează maneta de frână. Înainte de a-l strânge pe al doilea acționeaz-o dinnou.Verifică dacă discul este centrat. Plăcuțele nu au voie să atingă discul în poziția de repaos. Dacă plăcuțele totuși ating discul, încearcă să depărtezi plăcțele una de cealaltă fie cu o șurubelniță (nu este recomandat deoarece poți deteriora plăcuțele) fie cu un distanțier utilizat pentru transportul bicicletei (atunci când scoți roțile).

Dacă nici această metodă nu dă rezultate, este posibil să ai prea mult lichid de frână în sistem sau sistemul necesită o aerisire.

Atenție, unele frâne pot necesita aerisire în urma stocării necorspunzătoare. O bulă de aer se poate forma dacă ții bicicleta cu roțile în sus sau dacă o prinzi de perete. Din acest motiv îți recomandăm să stochezi bicicleta cu frânele acționate și prinse fie cu un elastic sau un colier de plastic. Astfel, vei menține circuitul închis. Metoda este utilizată și de către unele magazine care stochează bicicletele vertical.

În cazul frânelor pe disc mecanice, cablul trebuie să fie suficient de întins pentru a trage levierul etrierului înapoi.

Dacă acesta se retrage greoi după acționarea frânei, fie va trebui să înlocuiești cablul de frână cu unul nou, fie trebuie să lubrifiezi cămășile prin care acesta trece.

Cu plăcuțele poziționate paralel cu discul și cu acestea degresate și curățate de impurități, zgomotul ar trebui să dispară. Mai poți umezi discurile cu apă și poți frâna repetat pentru a le aduce mai repede la nivelul de funcționare optim.

Produsele pentru degresare le poți vizualiza în fotografia de mai jos. Procedeul de curățare ar trebui să mențină silențiozitatea frânelor între 1.000 și 1.800 de km parcurși (conform producătorilor), distanța depinzând de modul de exploatare. Costurile pentru un astfel de spray degresant nu ar trebui să depășească 50-60 de lei, fie că este vorba de Joes, Muc-Off sau SwissStop.

 

Vezi Comentarii (38)
  • buna seara, am si eu acesta problema la o bicicleta pe care am achizitinat-o de curand, mai precis un rockrider 9.1(full suspension). am frane hayes trail cu reglaj al modulatiei printr*o rotita de pe maneta de frana. mai precis cand merg la viteza mica se aude un zgomot scartitor de la frana spate. am curatat-o cu spirt medicinal(studiez medicina:) si e un panaceu universal) si am sters discul cu o carpa curata de bumbac, fara insa a scoate placutele deoarece nu ma prea pricep… am mai observat ca bicicleta opreste in reprize la franarile tari… ce imi recomandati? multumesc…
    am fost la un service de biciclete iar tipul de acolo mi-a indreptat discul de frana zicandu-*mi ca e stramb* cu o unealta diferita de a voastra, cred ca o surubelnita … am facut bine, a facut bine ? multumesc inca o data si astept raspunsul vostru… o seara buna si lant intins…

  • Daca franeaza in reprize mai mult ca sigur discul este stramb. Rezolvare : schimba mecanicul si serviceul.

    P.S. La degresare foloseste spray pentru discuri sau alcool izopropilic si nu spirt deoarece spirtul din comert nu contine doar alcool ci multe slte prostii care raman pe disc si placute.

  • Ca si spray pentru degresare/curatare am folosit cu mult succes spray pentru curatat discurile de ambreiaj de masina. Se gasesc la magazine de piese/intretinere auto si costa undeva pe la 12 – 13 lei spray-ul de 400ml

  • multumesc pentru sugestii!
    totusi as mai vrea sa va intreb, ca eu sunt cam profan in mecanica bicicletelor, ca mai am doua nelamuriri:
    1) pot schimba discurile de la bicicleta mea indiferent de la ce firma sunt si pot pune altele asisderea de la oricare firma, gen shimano, avid, tektro…?
    2) din cauza franarilor discul se incinge si se raceste deci se modifica fizic de aici apar si distorsiunile care mi s-au produs si mie… totusi eu nu suspusesem bicicleta la un rodaj intens, ba din contra am avut grija sa nu o fortez prea tare… o pastrez pe la vara, in vacanta:)))
    aceste doua intrebari se bazeaza pe afirmatiile mecanicului la care am fost el afirmand ca la ambele raspunsurile sunt pozitive. multumesc inca o data… sunt insistent fiindca nu vreau sa mai pic in plasa unor rechinasi de astia! apropo mi-a luat 20 de lei pentru operatiunea de indreptat cu surubelnita, nu sunt scartar dar avand in vedere ce trebuia sa faca… o seara buna tuturor!

  • Salut!
    1) Chiar in articolul publicat astazi, poti vedea ca exista doua tipuri de prinderi pentru disc: centerlock si 6 bolt. http://www.freerider.ro/mag/centerlock-sau-prindere-cu-6-suruburi-27226.html – dupa ce l-ai identificat, il poti achizitiona.
    2)Fiecare magazin are politica de preturi, nu este drept sa comentez la acest capitol.
    Treaba cu incinsul discului poate fi oarecum relevanta, desi am franat pe distante foarte lungi cu frane precum Tektro Draco si in afara faptului ca discurile s-au innegrit (pe margine), acestea nu s-au „descentrat”. Ce frane ai?

  • Am frane hayes stroke trail, din alea cu modulatie reglabila. Sunt asa de slabe franele astea incat se indoaie discul. Cred ca tektro drako de care ai pomenit sunt cam la acelasi nivel ca cele pe care le detin. Si nu am apucat sa citesc articolul, acuma in timpul mesei il citesc:) totusi sa inteleg ca este posibil schimbul…? Si asa cum am afirmat, nu era vn.de bani ci mai mult faptul ca pentru o lucrare incorecta de la care nu am simtit nici o ameliorare in privinta zgomotului franelor si a durat 2 secunde… adica m-am simtit tras in teapa! Oricum, multumesc; credeam ca sunteti la meci:: )) o seara placuta.

  • 1. Din cate stiu eu Hayes stroker trail au doar reach adjust si nu are nici o legatura cu modulatia ci doar pozitia manetei fata de ghidon.
    2. Tekgro Drako sunt niste frane foarte slabe dupa parerea mea iar la coborari mai lungi devin ineficiente (am testat pe o portiune de la Babele-Sinaia).\
    3. Discurile de frana se pot schimba cu adaptoarele
    necesare.
    4. Parerea mea este ca nu ai strambat tu discul de frana decat daca l`ai lovit, nu o sa il strambi la o coborare decat daca ai probleme cu capul si te apuci sa torni apa rece pe discul foarte incins sau ai ghinionul sa treci prin vre`o baltoaca si discul sa fie indeajuns de fierbinte incat sa se deformeze (chiar si atunci sansele sunt mici), deci ori asa ai cumparat franele si a fost strambat la transport ori ai lovit discul.

  • oaky… multumesc pentru precizare. chiar nu stiam exact ce e aia modulatie dar acum deschizandu-mi tu ochii am inteles. deci asa e cum spui tu, reach adjust. cred ca a venit din fabrica cu problema asta, caci intre timp am descoperit ceva urme pe partea din spate chiar in dreptul discului pe cadru, e ca si cum s-ar fi frecat de ceva. ori, eu cum nu am cazut cu ea si am avut grija sa nu o zgarii… cred ca ai dreptate. sa inteleg ca aceste frane pe care le am eu sunt un pic mai sus ca si tektro? f. frumos!
    o sa incerc la altcineva sa le indrept, iar daca nu … altele. la discuri ma refer. si bineinteles o sa-mi cumpar un sprei din ala pentru frane, poate o sa incerc chiar varianta cu spreiul pentru ambreiaj. sper sa ne intalnim candva din pura intamplare si fara sa te cunosc sa iti pot oferi o bere, de ce nu chiar si pe varf de munte:)))))) serios. o zi buna si lant intins.

  • Salutare,am discurile indoite la bicicleta mea,de unde as putea face rost de acea scula speciala?si daca nu pot face rost,exista alta modalitate de a indrepta discurile fara sa risc?

  • unde gasesc si eu alcool izopropilic?

    @Ed – eu daca as avea de indreptat as da cu patentul (ala cu ciocul lung ca de barza)

    risc: totul depinde de cat de tare tragi de el; trebuie sa tragi incet si putin cate putin

  • Buna ziua. As dorii sa va intreb daca dupa ce am curatat discurile si placutele de frana ( am folosit stray-ul Muc-off) este nevoie de ceva timp ca acestea sa-si intre in parametrii normali de franare. Intreb aceasta deoarece intradevar discurile nu mai fac zgomot la franare insa franarea este mult mai slaba. Am incercat sa le ud.. lucru care ajuta doar temporar. Pot sa zic ca am facut aproximativ 50km de cand le-am curatat insa nu vad nici o imbunatatire la franare. Se poate sa fie placutele uzate? Cum imi dau seama cand au ajuns la uzura maxima. Franele sunt Magura Julie. Va multumesc

    • Da 🙂
      Personal, recomand sa scoti cablul de franare si sa il ungi pe acesta si mai apoi sa il bagi in camasa, sa fie ungerea cat mai completa si uniformă.
      O zi buna!

  • Salut….!!
    am o intrebare ! am un corratec x-force xr(full suspesion) imi scartie frana mai exact manerul cand o strang , e un scartait ca de cauciuc franele sunt JULIE MAGURA trebuie airisite(sa aiba oare aer pe conducte????) …….? ce tres fac?

  • Buna ziua….Am si eu 2 probleme cu franele de la bicicleta mea Rockrider 8.0…sunt Avid elixir3…nu prea ma pricep dar asa scrie pe ele…
    1. Dupa ce le incalzesc in 5-10 min de mers cu ele incep sa scoata un zgomot in momentul in care franez ca si cum ar fi intrat pietre la placutele de frana…este un scartait foarte deranjant…Franele fiind hidraulice nu se pierde presiune daca scot placutele sa le curat?
    2. Cand intru in viraje cu viteza incep placutele sa atinga discurile de frana…care ar fi motivul?

  • Revin cu intrebarea lui liviu, ce e de facut pentru a nu mai produce zgomote la franare in cazul V-brake? Tind sa cred ca tine si de saboti, adica de material/firma…
    Nu am mai avut o bicicleta de cand eram mic… acum vreau sa o am cum trebuie si sa o ingrijesc ca atare. Am citit si articolul care face referire la lubrifierea si curatarea corecta a lantului si a foilor. Foarte util, multumesc.

  • Am urmatoarea problema: am franele fata-spate hidraulice si placutele ating discul, pana la un moment data am avut montate un fel de distantiere care la schimbarea placutelor au fost scoase si de atunci, adica de vreo 2 ani am aceasta problema! Ma intereseaza un set de distantiere pe care sa le folosesc in sarcina, continuu, nu distantierele folosite atunci cand scoti rotile si pastrezi distanta intrre placute in lipsa discului dintre ele!?
    2. Franele sunt Magura Marta 2008 si gasesc destul de greu placute de schimb, unde se mai pot gasi de cumparat?
    3. Unde pot gasi sa cumpar, pentru alta bicicleta, un set de frane hidraulice Magura Marta folosite, chiar dintr-o generatie mai veche?

  • Salut,
    Am si eu o problema cu frana de pe fata. Am frane hidraulice si se aude un scartait aproape constant, cel putin la viteza foarte mica. Am dus bicicleta la un service, au aerisit dar au zis ca nu pot sa indeparteze putin placutele de disc. Franele prind foarte scurt, pot fi actionate cu un deget, maneta cred ca are cursa sub 2cm. Ceva solutii?

  • Am si eu o intrebare. Vreau sa inversez cablurile de la franele hidraulice..ca sa pun frane pe spate cu mana dreapta si nu cu stanga cum le am primit. Fara sa le scurtez cablu sa pun oliva noua si insertie de conectare. Sa desurubez acolo la maneta si sa le inversez doar. Se poate ???

  • Am schimbat si eu discurile de frana (slx ice tech 180/160mm) si placutele (shimano F 03 C metalice). Inca de noi sunt zgomotoase pe coborari. Discul de pe spate (160mm) deja parca are o tenta usor rosiatica-presupun ca s-a incins-. Cel de pe fata este teroare cu el. La franari pe coborari se si dilata si ating si in placute pana cand se racesc. Nu sunt compatibile discurile cu placutele? Am 95kg.

  • Salut.Am o bicicleta mtb teranna achizitionata de o luna si ceva,si nu prea tin franele.Am dat si cu spirt si degeaba si placutele sunt bune,discul se simte alunecos putin .Ce sa ii fac?

  • Salut Tony!
    Franele tale scartaie sau doar sunt slabe ?.
    Ai reusit sa rezolvi problema la bicicleta ta ? Si eu am un DHS terrana cu frana disc mecanica cumparata in martie si tare ma chinuie scartaitul franilor. Am incercat si cu spray degresant, tine o perioada si revine scartaitul imediat. Tare deranjat este.
    HELP !

    • Salut, mai exista un spray special pentru curățat discurile, de la Muc-Off. Ei promit că dispare sunetul, dar nu pot garanta căci n-am avut niciodată astfel de probleme sonore. 🙂

  • Imi face un zgomot foarte urat la frana pe pe fata am curatat discul cu mai multe soluti dar zgomotul a ramas ce imi recomandati?

  • Salutare!
    Am citit toate postarile si vad ca treaba e la fel de incurcata.. In primul rand recomandarile privind degresarea discului, mi se par nefondate. O pereche disc-placute contaminate cu grasime de orice fel va aluneca, dar nu va scartai niciodata pentru ca orice mecanism uns aluneca nu scartaie! Bun, daca scartaie inseamna ca aderenta intre cele doua suprafete este mare, poate prea mare, din care cauza apare o vibratie in placute. Din experienta personala, scartaitul franei (indiferent de tip) apare in momentul in care faceam o degresare cu izopropilic. Pana se mai murdareau cu nitel praf sau tocatura de ferodou de pe placute, scartaiau de ma durea capul. Fenomenul se intampla si la frane noi noute, si la cele uzate, fie ele hidraulice sau mecanice. Similar am patit cu o bicicleta cu V-brake, dupa ce intr-o iarna am contaminat jentile cu clorura de calciu de pe drum! Clorura de calciu e antiderapantul folosit de administratia drumurilor ca antiderapant si topitor de gheata/zapada. Sabotii refuzau sa mai „derapeze” pe janta si scoteau o simfonie de se auzea pe 3 strazi! Cert e ca franele stropite (contaminate) cu produse petroliere sau grase nu scartaie ci aluneca! Parerea mea este ca in caz de scartait sa incercam sa „curatam”(sunt deja prea curate) discurile cu ceva mai domestic, de exemplu un degresant pe baza de apa, gen sapun lichid sau detergent de vase, care sa nu detemine o aderenta exagerata intre placuta si disc.! Mai incercati un smirghel fin pe placute (dot 200-300) posibil sa se lustruit si de aici aderenta exagerata.
    Bafta!

  • Metoda cea mai buna care o folosesc eu pentru degresarea placutelor de frana: le demontez din etrier, le ard flacara ochiului de aragaz dupa care aplic o picatura de cif si le frec una de alta, partile abrazive, pana devin lucioase, ca noi. Recomand aceasta metoda. am folosit la frane Hayes Stroker Raider si Avid elixir 7. Spor la pedalat si frane fara scartait!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five − four =