Jurnal de antrenament: Altitudinea, una din cheile succesului

1

Dacă ați urmărit celalalte articole referitoare la pregătirea mea, probabil cunoașteți deja regulile de bază după care îmi ghidez antrenamentele. Astfel, primele luni din an sunt concentrate pe volum, iar pe măsură ce înaintez în sezonul competițional, încep să acord mai multă atenție antrenamentelor ce au ca temă intensitatea pedălarii în vederea dezvoltării vitezei de deplasare.

De principiu, este un program bunicel, numai că anul acesta am hotărât să mă aplec cu predilecție asupra mountainbike-ului și resimt din ce în ce mai mult lipsa antrenamentului specific. Un alt factor negativ care interferează în pregătirea majorității cicliștilor de ‘câmpie’ în această parte a sezonului este rutina acelorași drumuri plane ca-n palmă și aglomerate, acelorași teme repetate săptămânal la antrenamente și alte asemenea elemente ce pot diminua concentrarea și determinarea unui sportiv.

Așa că astăzi ne vom concentra asupra antrenamentelor la altitudine. În literatura de specialitate există păreri împărțite cu privire la modul cum ar trebui executate și asupra beneficiilor acestora, însă, părerea majoritară susține că sunt necesare blocuri de antrenamente de minim 8 zile, trebuie abordate cu o intensitate moderată, altitudinea să fie de minim 1500 de metri și, pe cât posibil, să se și doarmă la această cotă ori mai sus.

Beneficiile fizice ale pedalatului la altitudine au fost pe larg explicate de atâtea ori încât o să amintesc doar pe scurt cum funcționează acest proces. Concentrația de oxigen din aer scade proporțional cu creșterea altitudinii, fapt ce duce la creșterea cantității de hemoglobină din sânge. Hemoglobina este substanța responsabilă cu transportul oxigenului în sânge către mușchi. Cu cât avem mai multe globule roșii, cu atât putem arde mai mult oxigen la nivelul mușchilor, având astfel o capacitate mărită de efort. Un alt mare plus pe care îl oferă pedalatul la înălțime ciclistului de munte este acela al obișnuirii cu biomecanica rulării în rampă. Oricâte mii de kilometri ai avea pe plat, pe primul deal lung se va simți instantaneu lipsa acomodării la cerințele biomotorice al cățăratului.

Privind dintr-un alt unghi, o parte importantă a mountainbike-ului o reprezinta aptitudinile tehnice, skill-ul, cum ar zice englezii. Nu este posibil să evoluezi cu succes într-o cursă de ciclism pe traseu accidentat fără cunoștințele de bază în materie de abordare a diferitelor obstacole naturale și artificiale. Și unde poți găsi mai multe și mai diverse obstacole decât în vârf de munte? O săptămână petrecută pe poteci de munte, în eventualitatea în care iubești acest ambient, duce la o relaxare pe care cu greu o poți atinge prin alte modalități și la o schimbare pozitivă în atitudinea generală.

Am bătut câmpii destul cu chestii abstracte, așa că o să vă spun ce am făcut eu concret în această săptămână. Am parcurs câteva trasee alese cam după aceleași criterii. Primul dintre ele este acela de a conține o cățărare lungă care să-mi permită susținerea unui ritm puțin peste mediu pentru o perioadă cât mai lungă. Al doilea criteriu a fost de a atinge o altitudine cât mai mare și de a o menține cât mai mult timp. Nu a fost posibil chiar în maniera pe care mi-o doream întrucât vremea a fost destul de instabilă și după prânz norii de ploaie mă cam zoreau spre casă. Ultimul dintre criterii, și totodată preferatul meu, a fost că neapărat trebuia să cobor pe câte o super-potecă. M-am dat jos de pe munte în principal pe poteci destinate parcurgerii lor la pas datorită pietrelor, rădăcinilor, ravenelor și pantelor foarte abrupte pe care le conțin, ceea ce nu poate însemna decât că, deși solicitante, a fost un deliciu să le cobori pe două roți.

În concluzie, pot spune că eu găsesc că ar trebui să fie incluse în pregătirea anuală câteva săptămâni de antrenament la altitudine. Ideal mi se pare ca mare parte a acestora să fie făcută la începutul sezonului și două blocuri înainte cu câte o săptămână de evenimentele mai importante, cel puțin în teorie.

Ultima perioadă a fost una destul de încărcată și din punctul de vedere al concursurilor. Am fost prezent în fiecare weekend la câte un concurs la care am mers mai bine sau mai puțin bine. Pentru mine, acest an a fost unul destul de slab, una din principalele probleme fiind greutatea destul de mare de care nu am reușit să scap așa cum îmi propusesem. Am slăbit destul de mult în primăvară dar nu suficient, iar cele 72 de kilograme sunt destul de apăsătoare pe dealurile lungi și le resimt din plin. Am încercat să mai slăbesc, dar în sezon nu este indicat, iar reducerea masei musculare se realizează foarte greu. În acest caz nu îmi rămâne decât să schimb radical antrenamentul din extrasezon.

După cum am spus și în celelalte articole, odihna face jumătate de antrenament, mai ales în această perioadă în care am trecut de jumătatea sezonului. Masajele specifice sunt cele care te ajută cel mai mult și în această perioadă am încercat să profit cât se poate de ele. Ideal este ca acesta să nu lipsească după antrenament sau, dacă nu se poate, măcar de 3-4 ori pe săptămână.

Mâncarea și vitaminele ocupă și ele un loc important în cadrul pregătirii. Dacă nu mănânci cum trebuie nu ai cum să faci față la antrenamente, iar vitaminele vin în completarea acesteia. Nu e prima dată când o spun, dar e bine să subliniez acest lucru. Eu încerc să mănânc cât mai diversificat, să mă feresc cât mai mult de grăsimi și prăjeli. Mulțumită sponsorilor mei nu îmi lipsesc vitaminele, mineralele și susținătoarele de efort, fără de care totul ar fi fost mai complicat. Fiind vară, am încercat să profit cât mai mult de legumele și fructele care se găsesc din abundență în această perioadă. Toate cele bune până la celălalt articol 🙂

1 COMENTARIU

  1. daca ai posta cate un articol saptamanal cred ca toti pasionatii am fi in extaz..dar stiu ca nu ai timp, si mai ai si altele de facut pe langa .. Succes in continuare,si nu ai mers rau anul acesta! 🙂 Poate faci iarasi o figura la nationalele de maraton.

LĂSAȚI UN MESAJ

2 + seven =