Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Primele ieșiri pe bicicletă înseamnă libertate, curiozitate și bucuria de a descoperi lumea pe două roți. Dar, pe lângă echilibru și pedalat, copiii au nevoie să învețe și cum să se deplaseze responsabil. Pe 3 și 4 octombrie 2026, Oradea găzduiește „Micul Velo Rutier – Prima Mea Tură în Siguranță”, un eveniment care îmbină educația rutieră cu jocul, exercițiile practice și o tură prin oraș.
Inițiat de Rotary Club Oradea Insignis, proiectul se adresează copiilor și adolescenților cu vârste între 4 și 16 ani, alături de părinții lor. Punctul de întâlnire este Piața Unirii, iar participarea la activități este gratuită.

Sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00 și 16:00, piața va deveni un spațiu în care cei mici vor putea descoperi regulile de circulație într-un mod accesibil. Cu sprijinul specialiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, participanții vor învăța despre indicatoare, situații de risc și comportamentul corect atunci când se deplasează pe bicicletă sau trotinetă.
Pe un traseu educativ special amenajat, copiii vor putea exersa semnalizarea, frânarea, controlul bicicletei și echilibrul, dar și poziționarea și deplasarea în grup. Este ocazia de a lega regulile de situații concrete și de a căpăta mai multă încredere înaintea ieșirilor în spațiul public.
Programul include și ateliere de prim ajutor, cu noțiuni de bază și demonstrații privind conduita în cazul unui accident, precum și un atelier de mecanică a bicicletei, dedicat verificărilor și reglajelor esențiale înainte de plecarea la drum. Utilizarea corectă a căștii și rolul echipamentelor de protecție vor fi, de asemenea, în atenția participanților.
Jocurile, quiz-urile și întâlnirile cu sportivi și ambasadori ai ciclismului vor completa ziua, aducând în discuție atât pasiunea pentru bicicletă, cât și responsabilitatea care vine odată cu folosirea ei.
Duminică, 4 octombrie, de la ora 11:00, lecțiile de sâmbătă vor fi puse în practică într-o tură educativă ghidată, destinată copiilor și familiilor acestora. Plecarea se va face din Piața Unirii, pe un traseu de aproximativ 7–9 kilometri, care va urma infrastructura velo existentă.
Participanții vor ajunge pe promenada Crișului Repede și vor continua pe pista de biciclete de pe malul râului, către zona Silvaș / Podul Constantin Prezan, înainte de retur. Deplasarea se va desfășura în grup organizat, însoțit de adulți, cu respectarea regulilor de circulație.
Evenimentul propune astfel un pas firesc între a învăța să mergi pe bicicletă și a înțelege cum o folosești în siguranță alături de ceilalți. Pentru copii, weekendul poate fi începutul unor obiceiuri bune; pentru părinți, o ocazie de a pedala împreună cu cei mici și de a-i ajuta să devină mai atenți și mai încrezători.
„Micul Velo Rutier – Prima Mea Tură în Siguranță” este un proiect cofinanțat de Consiliul Local Oradea, realizat cu sprijinul Go4Fun, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Fundației Comunitare Oradea, EUROPE DIRECT Oradea, ISU „Crișana” Bihor și Caravanei cu Medici.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.