Raul Sînza bifează pentru prima dată, prima poziție a podiumului Primei Evadări

7

A 11a ediție a Primei Evadări a fost animată mai mult decât de obicei de o prezența unui invitat special, Gunn-Rita Dahle Flesja, prima sportivă de acest calibru care ia parte la cel mai mare maraton din Estul Europei. A fost prilej și pentru Ran, zeița furtunii și a apei, și Odin, zeul suprem, să aranjeze lucrurile în așa fel încât prin prezența acesteia pe vechile meleaguri creștine să fie ferite de ploi torențiale în ziua concursului. Asta a însemnat un drum întins atât pentru ca Nordica cât și pentru cei aproximativ 2.000 de participanți să termine cursa în condiții bune, fără să mai existe prea multe comentarii legate de solul din preajma Bucureștilor. În fond, această cursă devenită deja tradiție, presupune că nu vei ajunge nici în ruptul capului curat la finish. Dar asta este toată ideea.

Învingătorul din 2019 este Raul Sînza, un rezultat pe care sincer, îl anticipam.

Organizatorii s-au conformat vremii și au ales traseul de ploaie, ceea ce a însemnat că lucrurile s-au desfășurat mai rapid, iar Raul Sînza (carCover-Veloteca) a ajuns primul la linia de sosire în 1 oră, 41 de minute și 6 secunde. A fost urmat la doar 14 secunde de Ede Molnar de la Dinamo-BikeXpert Racing și la la 18 secunde de către Batek Dariusz de la CST 7R MTB Team, un polonez de care cumva, toți se temeau la start. Lucian Logigan (ScottFaresin Team) s-a clasat și el cu un timp cât se poate de bun pe locul 4, urmat fiind de un alt polonez, coechipier cu Batek, pe numele său Rozek Karol. În fond, între cei 5, au fost mai puțin de 30 de secunde diferență. Fără să mai amintesc faptul că Ede Molnar a sosit pe pană, un lucru pe care încercam să mi-l explic ochilor cărora cu greu le venea să creadă. Cred că a fost o luptă strașnică între ei.

Știi bine cum stă treaba… uneori e bine să fii văzut cu oameni importanți.
Emoțiile de la start, planificarea strategiilor, unghii și buze roase.
Sunt absolut sigur că aș putea avea coșmaruri noapte cu această mașină urmărindu-mă într-o pădure.
Corturile marilor echipe aliniate la start. Ca de obicei.
Acoperire media serioasă a evenimentului. Elicopterul va fi însă sursa celor mai bune fotografii.
Andrei Bănescu cu un start serios.
Primul viraj a pus azi câteva probleme. Din fericire nu s-a lăsat cu o busculadă.
Bicicliști cât vezi cu ochii. De acord?

La categoria fetelor, Gunn-Rita Dahle Flesja a ocupat poziția a 32a în clasamentul general, potolind astfel temerile celor care credeau că va ajunge în funtea tuturor. Chiar și așa, performanța norvegiencei în vârstă de, atenție, 46 de ani, a fost una foarte bună. Cu timpul său de 1 oră, 52 de minute și 3 secunde a ocupat prima poziție în clasamentul elite feminin, fiind urmată la 10 minute de Suzanne Hilbert și la 15 minute de Salome Bondor, ambele sportive componente ale echipei NoMad Merida-CST.

Ar mai fi de menționat și categoria ciclocros, acolo unde Constantin “Rossi” Dumitrana a făcut o figură frumoasă și a reușit să vină pe locul 1, chiar dacă pe traseu a trebuit să se confrunte cu rezolvarea unei pene de cauciuc. Antrenamentele sportivului din Argeș se pare că au dat roade, iar roadele sunt culese de pe prima treaptă a podiumului, acolo de unde ajungi mai ușor la ele. Trebuie menționați desigur Adrian Moroiu și Timotei Păcurar (NoMad Merida-CST), care s-au clasat pe locurile 2, respectiv 3, la o diferență de sub două minute față de sportivul echipei Evergeen Team.

Chiar înainte de Ghica, pariurile erau inutile. Grupul fruntaș conținea prea mulți pretendenți.
Clasica probă: catch me if you can!
Dacă faci zoom pe poză, vei observa că roata lui Ede este aproape dezumflată.
Momente de respiro.
Raul, primele discuții după ce a trecut linia de finish.
Singura chestie colorată a lui Elisei Miron este doar limba.
Gunn-Rita în mare viteză spre finish.

Cu un traseu consolidat pe anumite porțiuni, nu au existat prea multe plângeri din partea participanților în ceea ce privește noroiul sau organizarea. Desigur, într-o cursă prin pădure în plin sezon de ploi, este posibil să ajungi mai colorat decât un miner care lucrează în subteran, acesta fiind un risc de confort pe care ți-l asumi, însă cei care participă la această competiție știu foarte bine cu ce se mânăncă noroiul. Mă rog, vorba vine.

-Uite-l p-ăla pe cursieră! Ciclocrosul naște astfel de afirmații.
Definiția optimismului? E simplu. Suzanne Hilbert!
Ultimele bălți înainte de încheierea competiției, prilej numa bun de scăldat.
Atenție la presiune dacă vă decideți să vă spălați propriul trup cu aceste aparate.
Dumitrana e fercit. Muncă multă și un binemeritat loc 1 i-au adus această stare de exaltare.

Fără să mai lungesc inutil acest text, care se vrea o scurtă relatare de la fața locului, pot spune că această ediție a mai bifat o aventură pentru amatorii de senzații prin pădurile din preajma Bucureștiului și poate ce este și mai important, a reușit să scoată mii de bicicliști pe străzile capitalei și cele limitrofe, atât ca participanți cât și ca spectatori (să nu ignorăm numărul de cursiere pe care l-am văzut astăzi pe arterele din preajma competiției). Un lucru mai mult decât benefic, căci înseamnă un singur lucru: vizibilitate! Ceea ce ne dorim cu toții.

Nu în ultimul rând, deoarece iubita mea soție, Irina, a plecat prea curând dintre noi, aceasta a fost primul concurs la care a trebuit să mă descurc singur, fiind și motivul pentru care de la această ediție nu am nicio filmare la activ și atât de puține fotografii. Nu-mi rămâne decât să-i dedic cu această ocazie toată activitatea mea de până în prezent și să-i mulțumesc, încă o dată, pentru sprijinul uriaș care l-a reprezentat în acești ultimi 10 de ani de FreeRider. Cum cuvintele sunt de prisos, nu ne rămâne decât să privim înainte. Pace!

Dragoș Mitroi
Editor-in-chief FreeRider.ro
Snagov, România

 

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

1 × two =