Acum citesti
Nicolai Saturn 14 ST primește tratament de ranforsare Super Trail

La cererea clienților, modelul Nicolai cu cursă scurtă a suspensiei Saturn 14 primește tratamentul Super Trail. Pe scurt, Nicolai Saturn 14 ST este o versiune a modelului Satur 14 cu tuburi mai groase și ranforsate, gata să primească furci cu brațe de 36 mm. Cu un cadru mai greu și ranforsat, Nicolai sunt convinși că Saturn 14 ST poate face față la orice provocare într-un bikepark. Bicicleta e compatibilă cu roți de 29, 27.5 sau combinații între ele.

Cu o greutate a cadrului mai mare cu 300 g decât cea a modelului Saturn 14, fratele mai solid cu cursă de 138/130 mm Saturn 14 ST are tuburi mai groase și ranforsări în punctele cheie pentru a face față și chiar a depăși normele Nicolai pentru o bicicletă dedicată Bike Park-ului. Modelul mai puternic Saturn 14 ST poate acum să primească furci cu brațe de 36 mm cu cursa de 160 mm, lungimea totală a furcii fiind limitată totuși la 550 mm.

Downtube-ul, top tube-ul și seat tube-ul sunt mai groase, head tube-ul are întărituri iar chain stay-urile și dropout-urile din spate sunt înlocuite cu versiunile Nicolai mai puternice și mai rigide.

Păstrând conceptul Nicolai de geometrie testat și încercat GEOLUTION, Saturn 14 ST are unghiul furcii mic, cel al tijei de șa mare și are reach-ul și distanța dintre roți mari. La fel ca Saturn 14, și modelul ST poate folosi roți de 29, 27.5 sau combinații între ele, Nicolai recomandând roțile mici pentru cicliștii de înălțime mai mică, cele mai mari pentru cei înalți iar combinația între ele ar trebui să ofere tot ce e mai bun din ambele tehnologii.

Versatilitatea aceasta este posibilă datorită chip-urilor localizate la interfața dintre seat stay și basculă și cuvetele inferioare pentru a modifica înălțimea ghidonului. Datorită amortizoarelor metrice, o singură dimensiune de amortizor poate fi oferită cu 2 lungimi de cursă, pentru diferite utilizări. Un cadru folosit cu roți de 27.5 poate folosi un amortizor de 210x55mm sau de 210×50 mm pentru a oferi 138 sau 130 mm cursă pe spate. Cu roată de 29 pe spate însă, limita pentru cursă e de 130 mm iar amortizorul e de 210×50 mm

ST păstrează bara de torsiune care a fost lansată încă de la început pe Saturn 14. Bara e poziționată paralel cu seat tube-ul, în spatele amortizorului, având rolul de a rezista forțelor ce stresează cadrul când suspensia atinge cursa maximă.

Cadrul Saturn 14 ST este finisat cu prindere ISCGpentru a monta un chainguide sau un bash guard, ghidaje de cablu pentru rutare exterioară și puncte de prindere pentru un bidon.

Nicolai Saturn 14 ST este disponibil sub formă de kit cadru+furcă la 2499 Euro, modelul complet având prețuri de la 6499 Euro. Ca de obicei, Nicolai permite personalizarea componentelor, cu modele disponibile de la Fox, Intend, Hope, Magura, Tune, Continental, SRAM și Levelnine.  Fiecare parte componentă a cadrului poate fi vopsită într-o culoare la alegere incluzând aici negru mat 100%. Stocul cu cadre poate s-a terminat, dar trebuie precizat că în acest moment Nicolai are doar 10 cadre în culoarea Ronny Racing RAW disponibile la prețul redus de 1999 Euro. Saturn 14 ST e disponibil în mărimile S-XXL, pentru cicliști cu înălțimea între 160 și 205 cm și cu un reach corespunzător ce variază între 450 și 540 mm. Mai multe informații despre mărimi, geometrie și alte chestiuni tehnice găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five + 7 =