Acum citesti
Un nou club de ciclism în România – Total Cycling

Total Cycling este un nou club de ciclism înfiinţat de Dorin Dîrnescu fost ciclist al echipei KTM – Vredestein. Este un proiect personal care doreşte să demonstreze că experienţa acumulată de-a lungul a peste cinci sezoane de curse de ciclism se poate transpune în activităţile ce vor fi întreprinse în cadrul clubului. Speranţa este că, printre altele, activitatea clubului să ducă la dezvoltarea ciclismului autohton.

club ciclism total cycling 01

Clubul se va concentra pe 2 direcţii principale:

  • Promovarea şi dezvoltarea ciclismului prin organizarea de competiţii;
  • Obţinerea de rezultate deosebite la concursurile interne şi internaţionale de ciclism, preponderent MTB şi ocazional şosea.

Pentru anul 2016 competiţiile organizate vor fi din sfera MTB şi vor cuprinde curse de XCO, XCE, XCS şi XCM. O parte din ele urmează a fi confirmate întrucât depind şi de factorii locali. După confirmare putem oferi detaliile despre fiecare în parte, dar pentru început acestea vor fi organizate cu precădere în zona Transilvaniei.

club ciclism total cycling 02De pe site-ul clubului, funcţional din 1 martie, cât şi de pe pagina de Facebook, veţi afla constant informaţii folositoare şi, în acelaşi timp, vă puteţi înscrie la viitoarele curse.

Cine doreşte să se înscrie în noul club înfiinţat de Dorin o poate face trimiţând un mesaj pe adresa de email de pe site-ul clubului. Înscrierile vor fi luate în considerare doar spre finalul sezonului 2016 în vederea pregătirii noului sezon 2017.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen + nineteen =