Acum citesti
Mai multe biciclete decât mașini – iată cel mai prietenos cu bicicletele oraș din lume

Traficul aglomerat este o problemă în întreaga lume. Nu trebuie decât să-i întrebați pe șoferii din Mexic, Bangkok sau Istambul, orașele cu cel mai congestionat trafic din lume potrivit indexului TomTom 2016. Bicicletele sunt văzute de multi a fi una din soluțiile problemei, la care se adaugă și faptul că sunt ecologice. În 2015 Copenhaga a fost declarat cel mai prietenos cu bicicletele oraș din lume, detronând Amsterdamul, informații potrivit indexului bianual Copenhagenize Index.

Partea bună este însă că noile cifre arată că numărul de biciclete care intră în centrul orașului zilnic este mai mare ca numărul de mașini. Se pare că este pentru prima oară când se întâmplă, ca numerele să se inverseze, de când autoritățile au început să măsoare acest lucru, în 1970. În ultimul an 252.600 de mașini și 265.700 biciclete au intrat în oraș în fiecare zi.

Se pare că orașul Copenhaga obține astfel de rezultate bune mulțumită investiției de 143 milioane $ în a face orașul prietenoș cu bicicleta. Printre alte îmbunătățiri pe care le-a primit orașul se numară și noi poduri dedicate pentru biciclete construite special pentru ca bicicliștii să nu trebuiască să se mai lupte cu mașinile. Dintre cei care trăiesc în Copenhaga, 56% folosesc bicicleta, 20% transportul în comun și doar 14% folosesc mașina zilnic. Așadar modalitatea preferată de deplasare în Copenhaga este bicicleta.

Nu este surprinzător că din cele aproape 300 de orașe sondate de TomTom în 2016, Copenhaga este doar al 185lea oraș congestionat, în timp ce Amsterdam și Utrecht, următoarele două orașe în topul celor mai prietenoase cu bicicleta, sunt pe locurile 199 și 253.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 − 11 =