Acum citesti
BH a lansat noul hardtail Ultimate EVO cu un cadru de doar 840 g

Producătorul spaniol BH a lansat în sfârșit detaliile complete despre noul model hardtail Ultimate EVO XC – cel mai ușor MTB pe care ei l-au construit vreodată. Folosind aceiași tehnologie avansată de procesare a carbonului ca pe modelele de șosea EVO, noul hardtail Ultimate EVO MtB e mai ușor, mai rigid și mai confortabil ca niciodată.

Ultimate a fost și până acum o bicicletă de XC peformantă încă de la lansarea sa în 2015/2016, cu un cadru ușor din carbon și geometrie modernă de XC. Dar BH au realizat că pot îmbunătăți modelul și că pot crea o bicicletă de Cupă Mondială de XC mai capabilă. Ultimate EVO e mult îmbunătățită ca performanțe, beneficiind din plin de îmbunătățirile tehnologiei de procesare a carbonului.

BH și-au propus să construiască un nou model hardtail ușor și au ajuns să scape de 140 g față de modelul anterior World Cup XC. Nu e încă printre cele mai ușoare hardtail-uri din lume (cum ar fi modelele Specialized sau Unno), dar greutatea de 840 g pentru un cadru mărimea M face din Ultimate Evo o bicicletă extrem de ușoară.

BH a încercat să scadă greutatea tuturor bicicletelor prin îmbunătățirea procesului de prelucrare a carbonului, folosind tehnologia HCIM (hollow core internal molding) pentru a obține un control mai precis al calității interiorului cadrelor, cu o precizie asemănătoare cu cea folosită la exteriorul acestora. Împreună cu folosirea fibrelor de top hi-mod Toray T1100G în structură, BH a reușit să subțieze pereții tuburilor, să scadă diametrele profilelor și chiar să reducă mărimea joncțiunilor, totul fără a afecta rezistența.

BH spune chiar că a îmbunătățit rigditatea monoblocului și a headtube-ului pentru o creștere a eficienței transferului de putere și o manevrabilitate mai bună, obținând însă flex mai bun în zona superioară a cadrului pentru confortul ciclistului.

BH spune că noul Ultimate EVO duce geometria progresivă a modelului Ultimate anterior la noi performanțe. Unghiul furcii a fost micșorat cu doar o jumătate de grad până la 68 de grade. Reach-ul a crescut cu 10-20 mm în funcție de mărimea cadrului.

Spatele a fost scurtat cu 10 mm iar noile chainstay-uri au 420 mm pe modelul cu roți de 29, fiind subțiri, lucrul care scade greutatea și mărește cu 2 cm spațiul pentru anvelopă.

Ascunse în headtube sunt cuvetele BlockLock de la Acros ce limitează rotația ghidonului la 150 de grade pentru a proteja de impact tubul subțire al cadrului.

Noul Ultimate EVO folosește o prindere flat mount pentru frâna spate, monobloc PressFit 92, butuc Boost 148, tijă de 27.2 mm cu rutare internă pentru dropper și este dedicat 1x dar include rutare internă pentru Di2 și loc de stocare a bateriei.

Noul Ultimate EVO va fi cât de curând primul model MTB ce va fi oferit prin programul BH Unique, cu culori alese de utilizator printr-un configurator online.

Noul cadru testat deja în competiții EVO este oferit în 5 echipări complete ce încep de la 3000 Euro pentru Ultimate EVO 8.0 echipat cu XT 1×12, 8.5 tot cu XT și 9.0 pentru XTR 1×12, 9.5 cu XX1 Eagle și roți BH din carbon, modelul de top fiind Ultimate Evo 9.8 echipat cu XX1 AXS Eagle wireless și roți din carbon.

Bicicletele sunt deja disponibile pentru precomandă dar nu a fost anunțată data livrării primelor bucăți.

Odată cu introducerea noului Ultimate EVO în catalog ca model de vârf, modelul anterior foarte capabil rămâne în producție sub numele Ultimate RC oferind performanțe excelente, testate deja în Cupa Mondială.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one + 5 =