Acum citesti
Base Level este tabăra de MTB pentru cei și cele la început de drum cu roțile cramponate și pedale

Există tabere pentru copii, tabere de MTB Gravity, tabere de dezvoltare personală, chiar și tabere de detoxifiere, există retreaturi Yoga, tabere de descoperire a feminității și a masculinității și lista ar putea continua. Este foarte bine că e așa.

Dar, întrebarea care se pune este următoarea: se gândește însă cineva la adulții responsabili, cu job de la 9 la 5 și rate la bancă care se îngrijesc de buna educație odraslelor, le cumpără biciclete și îi trimit în tabere de MTB, care să le ascută reflexele, să- disciplineze și să-i facă rideri mai buni?

Ei bine, ne-am gândit noi, cei de la MTB Skills and Boot Camp. Base Level este o tabără dedicată tuturor celor care și-au dorit să petreacă un weekend cu MTB-ul în habitatul natural al acestora, adică muntele. Poate nu ai găsit anturajul potrivit, poate consideri că nu ești suficient de călit sau de călită pentru o astfel de provocare sau crezi că nu vei găsi o persoană care să te îndrume cu grijă sau cu răbdare.

Fii pe pace! Taberele anterioare Base Level ne-au demonstrat că dacă știi să mergi pe bicicletă și ai un minimum de condiție fizică, te vei descurca de minune. Minimum de condiție fizică înseamnă să fi putut da o tură de 20 – 30 de kilometri cu bicicleta, cu o diferență de nivel de maxim 100 – 200 metri, fără să leșini. Sau, să fi descoperit că îți place să mergi cu bicicleta la birou sau să te plimbi prin parc.

Bine, bine, dar ce înveți în această tabără de MTB dedicată începătorilor/începătoarelor? Ei bine, tranziția de la rider/rideritză de asfalt sau poteci bătătorite de câmpie, la controlul bicicletei într-un mediu 3D complex. 

Aceasta înseamnă să fii capabil(ă) să te poziționezi pe bicicletă astfel încât aceasta să rămână controlabilă și să îți transmită un sentiment de siguranță pe coborâri, eliminând riscul de a fii aruncat(ă) peste ghidon. Ceea ce vine la pachet cu o frânare controlată, dozată, fără derapaje, adoptând forța de frânare și distribuția față / spate a acestei, dar și poziția corpului în funcție de condiții. Înseamnă să te folosești de corp ca de o prelungire a suspensiei bicicletei și să pompezi terenul, astfel încât să nu te lași controlat(ă) tu de acesta!

Și mai avem: cum să îți găsești poziția și ritmul pe urcări, cum să citești terenul în favoarea ta, cum să te repliezi dacă simți că pierzi controlul bicicletei, ba chiar și ce să faci dacă s-a declanșat o căzătură! Îți vom analiza și corecta postura și deprinderile de control ale bicicletei, în prima zi de tabără, când vom lucra diverse exerciții pe un teren plat, cu jaloane. 

Așadar, fie că vrei să te dai ”cot la cot” alături de copilul tău, fie că te bate gândul să participi la primul tău concurs de MTB sau să ajungi mai des pe la munte, vei putea pleca liniștit(ă) și încrezător/încrezătoare de la MTB Skills and Boot Camp, Base Level. Ne mândrim cu cursante și cursanți care au ajuns și pe podium după această tabără! 

Următoarea tabară se va desfășura la Câmpulung Muscel, în perioada 12-14 august. Costul unei tabere, cu două nopți de cazare și mic dejun înscris este de 890 de lei. Pentru detalii și înscrieri, [email protected], 0745.083.191

Feedback participante/participanți

Apreciez atentia pentru nevoile fiecărui participant în parte, dedicarea cu care explică lucrurile și profesionalismul. În tabăra asta, chiar a fost fun, ca într-un grup de prieteni și pe deasupra am mai și învățat multe lucruri faine.” Matilda Soare, Brașov.

Când pleci din tabară vei fi mult mai confortabil pe bicicleta și vei avea toate informațiile de care ai nevoie să progresezi în continuare. Recomand fără nici o ezitare, și dacă mergeți, probabil ne vedem acolo.” Adrian Ster, București

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 1 =