Acum citesti
Colțul începătorului: cu ce bicicletă MTB pedalez la munte?

Continuăm seria de articole dedicate începătorilor cu cel de față, în care voi explica cât mai clar către ce fel de bicicletă de munte trebuie sau poți să te orientezi din momentul în care te decizi să lași orașul în urmă. Desigur, poate că termenul de MTB din titlu poate părea reduntant pe lângă cel de bicicletă de munte însă vă spun cu sinceritate că l-am astfel încât să fie mai ușor de găsit prin motoarele de căutare, noi putând furniza astfel informația cui trebuie, mai eficient.

Iar din moment ce cauți această informație și citești articolul de față este foarte posibil ca să fi luat deja decizia de a pedala la munte. Cum asta era prima idee pe care aveam de gând să o pun în capul listei, voi continua cu următoarea. Și anume: ce fel de bicicletă de munte îți trebuie?

Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să facem o scurtă trecere în revistă, urmând să revenim asupra acestor categorii mai târziu, în articol. Prima și cea mai simplă categorisire se face după bicicletele hardtail și bicicletele full-suspension. Cei doi termeni care provin din engleză înseamnă cadru rigid (hardtail) și cadru cu suspensie (full-suspension). Diferența notabilă dintre cele două este că cel cu suspensie este dotat cu un amortizor suplimentar pentru sporirea confortului și al performanțelor, pe când cel rigid este sudat într-o singură piesă.

Referitor la formă, trebuie reținut că toate cadrele cu suspensie conțin multe elemente constructive care se traduc printr-o greutate mai mare, o mentenanță sportiă și desigur, printr-un preț mai mare. Și totodată, foarte important de reținut, singurele biciclete full-suspension care merită băgate în seamă sunt cele de peste 4.000 de lei. Poate părea mult la o primă vedere, însă în acest tip de biciclete se investește multă tehnologie, iar cele ieftină evident nu beneficiază de nicio tehnologie care ar putea să-ți sporească performanțele (poate doar un pic confortul), fiind de regulă semnificativ mai grele. Și nimeni nu-și dorește pe munte o bicicletă grea. Așadar, pe scurt, dacă buegtul tău este sub sau limitat la 4.000 de lei, poți să uiți de bicicletele full-suspension, căci în acest buget poți achiziționa un hardtail mai mult decât decent!

Pe scurt: două tipuri de cadru, hardtail (rigid) și full-suspension (cu suspensii)

Bicicleta cu cadru cu suspensie (full-suspension).
Bicicleta cu cadru rigid (hardtail).

Dacă ne-am lămurit asupra tipului de cadru să amintim desigur și de materialul din care acesta este construit. Oțelul este folosit de regulă pentru bicicletele ieftine și foarte ieftine (cu mici excepții de către producători de biciclete în serie limitată), aluminiul este folosit pentru majoritatea bicicletelor de pe piață, fie ele hardtail-uri sau full-suspension-uri, iar carbonul este utilizat preponderent pentru bicicletele dedicate competițiilor. Exact aceasta este și scara de valori când vine corba de costuri, carbonul fiind deci și cel mai scump.

Pe scurt: trei tipuri de materiale pentru construcția cadrului – oțel (ieftin), aluminiu (mediu), carbon (scump)

Și cum toate acestea nu erau suficiente, bicicletele de munte se împart și în categoria disciplinelor pentru care au fost construite: Cross Country/Maraton, All-Mountain, All-Mountain Plus, Enduro, SuperEnduro și Downhill. Industria a venit cu aceste denumiri din simplul motiv că era necesară o descriere a bicicletei în funcție de cursa suspensiilor sale. Dacă în cazul bicicletelor de Cross Country/Maraton cursa suspensiilor este de regulă între minim 80 și maxim 120mm (cu 100mm reprezentând standardul și media), în cazul celorlalte biciclete, cursa suspensiei se modifică semnificativ. De aceea, doar bicicletele hardtail amintite mai sus au suspensii de până în 120mm (cu mici excepții de asemenea pentru hardtail-urile de enduro), suspensiile mai mari de 120mm regăsindu-se doar pe full-suspension-uri. Astfel, un full-suspension din segmentul All Mountain sau All Mountain Plus, poate avea între 120 și 130mm, respectiv 140 și 150mm. Full-suspension-urile pentru enduro, au o cursă între 150 și 160mm, iar cele de SuperEnduro, între 170 și 180mm. Tot aici, în serie foarte mică, putem regăsi biciclete hardtail cu o furcă de 140-160mm. Ca regulă generală și ca să înțelegi de ce era necesară această categorisire, cu cât suspensia de pe o bicicletă este mai mare, cu atât aceasta este mai capabilă atunci când te dai la vale. Măiestria constă în a construi o bicicletă full-suspension stabilă, fâșneață, ușoară, performantă, care poate urca decent și care coboară excelent.

Pe scurt: cursa suspensiilor – CrossCountry (80, 100, 120mm), All Mountain (130-140mm), All Mountain Plus (140-150mm), Enduro (150-160mm), SuperEnduro (170-180mm), Downhill (200mm).

Ultimul argument de achiziție, dar nu cel din urmă, este dimensiunea roții. La acest capitol s-au schimbat mult coordonatele în ultimii ani, asta deoarece fiecare idee considerată a fi cât de cât bună a fost pusă în practică de industrie. Astfel, industria a renunțat la roata de 26 de inch (diametru) care a reprezentat standardul timp de zeci de ani și au trecut la roata mai mare, de 29 de inch, ulterior la cea de 27.5 inch și de câțiva ani încoace, la formatul 27Plus. Pe scurt, roata de 29 de inch trece mai ușor peste obstacole, dar oferă reprize de accelerație ceva mai leneșe (dar pe care tu oricum nu le vei simți). Roata de 27.5 este o idee mai ușoară (depinde de segmentul de preț), este mai fâșneață decât de 29 și ceva mai aproapiată de vechiul format. Însă, roțile de 29 încep să cucerească tot mai multe desgmente, ajungând chiar și în segmentul de downhill, acolo unde chiar nimeni nu concepea că este posibil să vedem în competiții biciclete cu roți de 29 de inch. Din propria-mi experiență, ca sfat simplu și țintit, dacă ai peste 1.70m, alege direct roata de 29 de inch, fără să-ți mai bați capul cu altceva. Roata 27Plus este de principiu recomandată pentru bicicletele electrice, deoarece oferă mult confort însă rulează mai greu, fiind mai lată (între 2.8 și 3.0 inch față de 2.0 – 2.2 inch cât măsoară lățimea unei anvelope de 29 de inch).

Pe scurt: două diametre de roți (care contează): 27.5 și 29 de inch.

Recomandarea mea

Dacă ai avut răbdare să citești până aici, înseamnă că trebuie să fii răsplătit cumva, așadar iată recomandarea mea. Dacă te afli chiar la început de drum în ceea ce privește bicicletele de munte, ar fi ideal să-ți stabilești un buget decent pentru achiziție. Iar printr-un buget decent, eu înțeleg o bicicletă de până în 2.500 de lei, una pe care s-o poți folosi și pentru deplasarea prin oraș. În acest sens, un hardtail cu o furcă de 100mm, cu roți de 29 de inch și cu frâne hidraulice pe disc n-ar trebui să fie prea greu de găsit. Orientează-te, dacă este posibil, către un model care să aibă undeva la 2×9 sau 3×9 viteze, iar aceste informații le găsești în fișa de specificații a bicicletei prezentată pe site-ul magazinului. Dacă te-ai decis asupra unui anumit model, citește aici cum alegi bicicleta în funcție de dimensiunea cadrului, însă ideal și recomandat este să mergi neapărat s-o probezi pentru a vedea cum te simți pe ea. În mod normal, vânzătorul ar trebui să-ți facă și alte recomandări legate de adaptarea produsului la anatomia ta (de exemplu, poți avea nevoie de o șa mai comodă, o tijă de ghidon mai scurtă sau un ghidon mai lat). Până atunci, mai poți consulta informațiile din link-urile de mai jos. Și bineînțeles, succes în alegerea noii tale biciclete!

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − 2 =