Acum citesti
Analiza : Bicicleta Mercedes Benz

Bike Sports SelectionSubiectul rubricii Mag nu a fost ales la intamplare. Vorbim despre o bicicleta Mercedes Benz, pentru trekking, un model nou lansat pentru 2010. Acesta poate fi achizitionat de la majoritatea dealerilor Mercedes contra unei sume de 6811 Lei. Cat ?? 6811 lei inseamna mai exact 1620 de euro. Evident ca pretul foarte mare, ne-a atras atentia si am inceput sa cautam informatii despre noile modele de biciclete Mercedes Sport Trekking Bike.


Dupa ce am parcurs in mare datele tehnice ale acestei biciclete, sarind evident peste textele de marketing magice si demne de a impresiona un necunoscator, am analizat structura si echiparea bicicletei. Intrebarea este : merita o bicicleta Mercedes Benz la un pret de 6811 lei? O a doua intrebare : merita o bicicleta Mercedes Benz la 8611 lei chiar daca esti snob? In acest articol, vom raspunde la cele doua intrebari, aducand argumente pro si contra acestui model de bicicleta.


Cum foarte rapid cred ca ti-ai dat seama, acest model de bicicleta nu se incadreaza in bugetul oricui, stabilit pentru vehiculul cu doua roti si pedale din garaj. Si asta pentru ca vorbim despre o suma foarte mare, pentru multi dintre cei care-si doresc o bicicleta fiind o suma pe care nici macar n-o iau in considerare. Dar noi stim foarte bine, ca orice bicicleta performanta, doatata cu piese foarte bune, este intr-adevar scumpa. Si la fel de bine poate sa sara fara prea mari eforturi de suma de 2.000 de euro. Tocmai de aceea am facut aceasta mica introducere, pentru a sublinia faptul ca pe piata bicicletelor calitatea are pretul ei. Si trebuie platit atata timp cat iti doresti un produs durabil.


In cazul bicicletei Mercedes Benz Sport Trekking Bike (o denumire nu tocmai scurta), look-ul ar trebui sa faca toti bani, pentru echiparea acesteia nu o justifica deloc. Vopseaua, maro inchis, este intr-adevar imprumutata de la noul E-Klasse si confera bicicletei un look aparte. Suficient cat sa convinga cativa necunoscatori, ca este intr-adevar un produs premium care chiar face toti banii (6811 lei, sa fim intelesi).


Hai sa vedem ce piese echipeaza acest model : se bucura de un cadru Rotwild, schimbatoare Sram X.5 , angrenaj Truvativ (cel putin asa reiese din poze), frane pe disc (despre care nu se spune nimic), anvelope Conti, sistem de lumini Busch & Muller si o furca cu travel de 80 de mm care aduce mai mult cu un model de la Suntour. Nu suna a echipare de bicicleta high end (precum pretul) asa-i ?


Cel mai simplu este o comparatie directa, cu un model non-Mercedes echipat cu componente asemanatoare sau chiar mai bune. Am gasit un model KTM Country Road, cu o echipare asemanatoare ca cea a bicicletei Mercedes. Intr-adevar componentele se plaseaza ceva mai jos in gama, dar nu cu mult. Si nu beneficiaza de frane pe disc. Dar pretul este de 550 de euro. O diferenta notabila fata de cei 1.600 euro ceruti pentru Mercedes. Cei de la Focus Bikes (Germania) ofera insa un model cu aproximativ 200 de euro mai ieftin dar cu o echipare net superioara : gama de piese Shimano XT, frane pe disc Magura Julie hidraulice, anvelope Schwalbe Marathon Supreme, dotata cu o furca fixa. Este vorba de Silver Haze 2010.


cube_delhi_discSi mai exista o alternativa si mai ieftina : Cube Delhi Disc. Gama de piese Deore XT, SLX, frana pe disc hidraulice Formula Oro K18, butuci Shimano, lumini si tot ce este necesar unei biciclete de trekking. Pretul? 3.900 de lei. Si atunci in ce consta diferenta de pret atat de mare? Pai este simplu : in primul rand platesti brandul iar apoi stema aceea frumoasa instalata pe gatul cadrului. Si cam….atat. Este evident ca se gasesc biciclete cu echipari mult mai bune la preturi mult mai avantajoase, mai ales pe piata din Romania, unde preturile sunt mult mai scazute fata de cele din afara. Exemplele cu KTM si FOCUS erau raportate la preturile din Germania, dar tine cont ca in Romania acestea sunt mult mai mici. De aici a rezultat si exemplul cu Cube Delhi, oferit cu o echipare bogata, la un pret mult mai mic fata de bicicleta Mercedes. Acestea fiind spuse am raspuns primei intrebari.


cannondale_rizer5_2009Sa trecem la a doua intrebare : ce te faci daca esti snob si chiar iti doresti o bicicleta Mercedes Benz? Pai sa vedem…piata iti ofera foarte multe alternative. Poate cea mai avantajoasa dintre acestea este reprezentata de bicicleta Cannondale Rize5 model 2009, oferita in prezent la 6.799 lei. Este un model full suspension, lansat in 2009 de unul dintre cei mai buni producatori de biciclete din lume. Beneficiaza de o furca Rock Shox Recon cu o cursa de 130 de mm, un amortizor spate Fox Float R si frane pe disc hidraulice Avid Juicy 3. Si ai o bicicleta cu care te poti duce oricand la munte pe trasee chiar extreme, dar la fel de bine o poti folosi si pentru deplasarile citadine. Asadar, daca esti snob, poti fi si eficient in aceleasi timp si sa cumperi o bicicleta foarte capabila. In general aceste modele de mountainbike-uri, precum Cannondale-ul prezentat mai devreme sunt dedicate iubitorilor de competitii, dar bineinteles, pot fi exploatate fara probleme si de catre amatori.


Acestea fiind spuse, decizia ramane in final a ta. Nu ca n-am fi deacord cu bicicletele produse de Mercedes Benz, chiar salutam initiativa. Ce ne deranjeaza este faptul ca trebuie sa scoti din buzunar prea multi bani, pentru a plati un brand si nu performantele reale ale bicicletei. Probabil un pret mult mai mic, ar fi facut aceasta bicicleta mai atractiva, dar….prea accesibila publicului larg. Iti cumperi o bicicleta Mercedes Benz daca doresti sa fi admirat de amatori sau contestat de profesionisti.


Foto : Mercedes Benz, producatori


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 3 =