Acum citesti
Înscrieri deschise pentru Crater Maraton 2014

Mountainbiking-ul revine treptat în Oradea, sau mai bine zis lânga Oradea, grație mai multor competiții care vor avea loc în respectiva zonă. Crater Maraton, ce se va desfășura pe dealurile care preced Apusenii, este proximul astfel de eveniment și înscrierile au fost deschise, dar și traseele definitivate.

crater_2014

Înscrierile se pot face online (între  14 aprilie 2014– 16 mai 2014 până la ora 14) sau la faţa locului cu o zi înainte de concurs şi în ziua concursului, în acest caz doritorii fiind nevoiţi să achite taxa mărită de participare.

Întrecerea bihoreană este programată pentru 18 mai, participanții putând a se înscrie la unul din cele trei trasee propuse: Family, Scurt sau Lung. Dacă primul nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o plimbare pentru cei mici, având 2,5km în lungime, celelalte două vor fi niște nuci greu de spart pentru concurenți. Traseul scurt și ai săi 37 de kilometri lungime includ 770 de metri diferență de nivel și un timp-limită de 4 ore, în timp ce traseul lung este dublu ca distanță (74 de kilometri) și cu 1.600 de metri diferență de nivel, dar și cu o limită de 7 ore.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen + 5 =