Acum citesti
Lazer Bullet 2.0 (2019)

Căștile de top pentru șosea tot timpul au ceva irezistibil în ele, cel puțin pentru mine. Este și cazul modelului aero polivalent Bullet 2.0 de la Lazer, cască folosită în acest sezon de echipe mari cum e Sunweb și care a ajuns și la noi pentru un test.

Căștile aero sunt din start căști foarte complexe ca design și mereu au o greutate ceva mai mare decât cea a unor căști standard și considerabil mai mare decât cea a căștilor din categoria ușoară. Prețul de asemenea este mai ridicat. În schimb ele oferă avantaje aerodinamice care dacă pentru noi, cicliștii amatori, nu sunt foarte relevante, pot face o mică diferență care poate fi decisivă la nivelul profesioniști.

Bullet 2.0 este o astfel de cască aero polivalentă de șosea. Studiată în tunelul aerodinamic, cu posibilitatea de a suprima total aerisirea în zona centrală și dotată cu un vizor și el aerodinamic, Bullet 2.0 promite o economie de 8 W la o viteză de exact 58.68 km/h, ceea ce se poate traduce într-un avantaj de 8 m la 1 km. Pare puțin? Nu e, dacă stai să vezi un finish de cursă profesionistă. Pe de altă parte, noi amatorii nu vom atinge astfel de viteze prea des iar dacă viteza scade, avantajul scade și el. Totuși avantajul cât de mic există pentru toată lumea iar aspectul profesionist este până la urmă foarte important. Faptul că aerisirea poate fi suprimată parțial face din Bullet 2.0 o alegere excelentă pentru sezonul rece!

Primul aspect care atrage la Bullet și cu care o să și încep este vizorul. Acesta este fabricat de Zeiss și se prinde pe cască cu ajutorul a doi mici magneți care nu par foarte solizi la prima vedere. Lazer spun însă că acest sistem de prindere a fost testat intensiv la viteze mari pe trasee dificile cum ar fi zonele pavate din Paris-Roubaix și își face treaba excelent. Așa ni s-a părut și nouă. Dar ceea ce te vrăjește e senzația oferită de vizor, care oferă protecția și îmbunătățirile normale la care ne așteptăm dar cumva creierul nu sesizează că porti ochelari. Am dat casca la încă 2 persoane care au confirmat: dupa câteva minute uiți efectiv de vizor, senzația e de naturalețe totală. Îți vine chiar să te scarpini la ochi și întâlnești surprins lentila în drum. Pe mine m-a cucerit total! Lentila ce vine în pachet e cam UV3, cu o nuanță gri-maronie și accentuează excelent formele. Presupun că se pot comanda și lentile în alte culori.

Când nu e folosită, lentila se poate stoca în spatele căștii, prinsă cu un al treilea magnet. Fără probleme, manevra poate fi făcută în timpul mersului după 2-3 minute de acomodare!

Alt aspect deosebit este posibilitatea de configurare a ventilației. Casca are două panouri demontabile și interschimbabile, în pachet fiind incluse câte două din fiecare. Un set de două panouri sunt complet închise, formând cea mai ușoară și aerodinamică versiune. Panoul de jos poate fi înlocuit cu unul AirSlide ce poate fi închis sau deschis în timpul turei, transformând din mers caracteristicile aerodinamice ale căștii. Panoul superior poate fi și el înlocuit cu unul cu o aerisire, dar aceasta nu se blochează. Eu sugerez folosirea permanent a panoului AirSlide și înlocuirea celui superior cu cel etanș iarna și cu cel aerisit vara. Panoul etanș inferior mi se pare util doar în condiții de competiție. Toate variantele sunt prezentate în pozele de mai sus.

În rest, casca este una de top și acest lucru se simte. Interiorul e de calitate excelentă. Aerisirea e asigurată de canale interioare studiate atent. Se poate observa complexitatea acestora în zona din spate. Fantele laterale rămân deschise permanent. Închiderea se face printr-un buton rotativ ce include o mică lumină roșie, binevenită pentru un plus de siguranță.

Un sistem de prindere suplimentar permite montarea unui senzor de puls LifeBeam original Lazer, ce măsoară pulsul de pe cap, un loc excelent pentru o valoare de încredere. Tot acolo se poate monta un senzor de înclinație ce vibrează atunci când poziția căștii nu e cea aerodinamică, adică dacă ciclistul stă prea aplecat sau prea ridicat pe bicicletă. Acești senzori nu au venit în pachet cu casca și nu i-am testat, se pot comanda ulterior de cei interesați.

Pe traseu casca este extrem de comodă, greutatea de 335 g în mărimea M testată de noi nu se simte deranjant. După cum ziceam, vizorul e excepțional de confortabil și performant, făcându-se practic uitat. Aerisirea e foarte bună dacă fantele sunt deschise, dacă e frig închiderea acestora ajută mult la păstrarea unei temperaturi plăcute. Am încercat să explic toate aspectele despre Lazer Bullet 2.0 și într-un scurt video.

Importator: RomEuroTrade

Preț recomandat: ~230 Euro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × two =