Acum citesti
Computerul GPS iGPSPORT iGS618 (2019)

Pe lângă marii jucători de pe piața de computere cu GPS, care își împart clienții atrăgându-i cu dispozitive tot mai complexe și mai performante cu prețuri destul de greu de acceptat pentru cicliștii amatori, există și producători mai mici ce se străduiesc să ofere cât mai multe funcții în produse de calitate, la prețuri ce să le facă accesibile unui public mai larg.

Unul dintre acești producători este iGPSPORT care produce deja dispozitive cu GPS de ceva ani buni și a reușit să ajungă cu produsele la un nivel de performanță și complexitate care ar trebui să mulțumească foarte mulți cicliști, mai ales că prețul este mult mai economic decât cel al liderilor de piață!

Am primit la redacție să testăm modelul de top iGS618, până nu demult vârful de gamă al producătorului care tocmai a lansat un model superior ca dotări și preț, iGS620.

Aspectul exterior

Primul lucru pe care l-am făcut când am primit computerul a fost să facem un mic film de unboxing. Am decis asta pentru că nu văzusem niciodată acest produs, nu știam nimic despre el și am vrut să fim sinceri în legătură cu părerea noastră complet la prima vedere!

Între timp am ajuns să lucrăm mai mult cu el și să ne rafinăm opiniile, ba chiar să descoperim unde am greșit în concluziile trase la prima vedere.

Ca aspect fizic, modelul se poate încadra în categoria celor de dimensiuni medii, cum ar fi Garmin 520/820 sau Sigma Rox 11.0. Carcasa este dintr-un plastic ce pare foarte rezistent, închisă cu șuruburi ce sunt la vedere și dau un aspect extrem de robust. Nu există o protecție cauciucată, ceea ce ne dă de bănuit că s-ar putea cu timpul să apară zgârieturi pe suprafața acestuia, mai ales dacă e folosit la MTB. Prinderea pe bicicletă se face în sistem standard, prin rotație la 90 de grade, compatibilă cu prinderile Garmin și cele relativ identice cu acestea. Încărcarea se face printr-un port MicroUSB aflat pe spate și protejat la apă cu un capac de cauciuc. Ecranul este color și are o lizibilitate surprinzător de bună în toate condițiile.

Partea ce ne-a șocat este interfața cu utilizatorul. Modelul nu dispune de touchscreen iar comenzile se fac cu ajutorul butoanelor, însă este de departe modelul de GPS cu cel mai mic număr de butoane văzut de noi vreodată! Doar 3 butoane sunt suficiente pentru orice operație e nevoie să facem. Fiecare buton are funcție dublă după context. Interfața simplă are avantaje, normal, dar și dezavantaje cum ar fi navigația prin meniuri într-o singură direcție.

Interfața grafică

Interfața grafică este de două tipuri: normală și ”sofisticată”, diferența dintre ele fiind pozele de background care apar la cea din urmă. Altfel ambele sunt identice funcțional și constă în 6 meniuri:

  • Bike – de unde se pot declara informații despre fiecare bicicletă în parte: nume, greutate, circumferința roții, odometru și senzorii prezenți. E de remarcat sistemul de împărțire a senzorilor după bicicletă, ar avea potențialul de mărire a autonomiei dacă GPS-ul nu caută toți senzorii salvați în memorie în permanență, cum fac alte modele, ci doar pe cei de pe bicicleta selectată!
  • Mode – este meniul în care declarăm și configurăm modurile de funcționare. Computerul vine cu modurile Race, Training și Indoor dar acestea se pot modifica însă nu se pot șterge și nu se pot redenumi. Se pot însă adăuga unele noi.
    • Pentru fiecare se pot alege paginile ce se pot afișa: (5 pagini cu până la 10 câmpuri de date, pagina de grafic de altitudine și cea de zone de puls/putere), acestea se pot edita în detalii, cu 2 câmpuri de date la paginile grafice
    • Se pot configura alerte de timp, distanță, calorii, puls, cadență și putere. Primele trei sunt alerte cu depășire a unei valori, ultimele trei sunt alerte de ieșire dintr-un interval de 2 valori.
    • Auto Save reglează salvarea poziției și datelor la 5 sau 10 secunde
    • Auto Pause permite activarea sau dezactivarea funcției de oprire la staționare
    • Auto Lap permite activarea funcției Lap fie la o anumită distanță, fie la trecerea prin aceiași poziție (ultima opțiune nu există pe unele computere de top de la alți producători)
    • Auto Switch Page permite să se activeze trecerea succesivă prin toate paginile declarate, care se poate face rapid sau încet
    • Set Color permite alegerea culorii modului respectiv
  • Settings permite configurarea în detaliu a dispozitivului
    • Display permite reglarea nivelului de iluminare separat pentru zi și noapte, a duratei iluminării, se poate configura lumina de background să fie activă permanent noaptea (un reglaj care mi l-aș fi dorit pe GPS-ul meu și nu îl am), schema de culori de zi și de noapte dar și tipul de interfață grafică, fiind disponibilă una simplă și una ce are ca fundal niște imagini tematice.
    • GPS permite alegerea rețelei de sateliți folosite, computerul fiind capabil să primească semnal nu doar de la GPS ci și de la una din rețelele GLONASS-rusească și BEIDOU-chinezească, momentan nu are opțiunea rețelei europene GALILEO. Se poate alege intervalul de înregistrare a datelor GPS care poate fi smart, normal sau pentru salvarea bateriei și de asemenea putem vedea nivelul semnalului în momentul curent.
    • User Profile permite introducerea datelor personale: sex, vârstă, greutate, înălțime și nivelul de antrenament
    • Training Zones permite configurarea pulsului maxim, a celor 5 zone de puls, a FTP-ului, a celor 7 zone de putere și a 6 zone de cadență
    • Unit permite selectarea unităților de măsură
    • Day Time permite alegerea fusului orar, formatului orei și a existenței orei de vară
    • Language permite alegerea limbii, momentan nefiind disponibilă limba română
    • Sound permite activarea/dezactivarea diverselor sunete
    • Auto Functions permite activarea/dezactivarea funcțiilor Auto Sleep și Auto Power Off
    • Other Functions permite activarea funcției Lap, alegerea senzorului de viteză ca sursă de valori și calibrarea altimetrului
  • Memory permite accesul la turele salvate și ștergerea acestora
  • Sensors este meniul din care putem conecta pe BTLE sau ANT+ senzorii de viteză/cadență, viteză, cadență, puls, schimbătoare electronice și putere. Senzorul de putere poate fi calibrat din acest meniu. Tot de aici se poate face împerecherea cu telefonul mobil.
  • Navigation conține istoricul turelor și turele încărcate pe dispozitiv, oricare dintre acestea putând fi selectată pentru navigație. Tot de aici se poate configura ecranul de navigație ce poate avea până la 2 câmpuri de date, situate sus sau jos, poate avea un grafic de altitudine, harta poate fi orientată după direcția de mers sau după nord și indicațiile de schimbare a direcției pot fi activate sau dezactivate.

Funcționalitate

iGS618 este cu cele 10 câmpuri de date ce pot fi afișate simultan un dispozitiv de top din punctul de vedere a informațiilor. Conectivitatea cu toți senzorii necesari este un mare plus, la fel și faptul că se poate conecta la aceștia pe ambele protocoale existente, ANT+ și BTLE. Posibilitatea de conectare cu senzori de putere și cu transmisii electronice îl face să fie printre modelele excelente pentru cicliștii ce iau în serios antrenamentele.

Conectarea cu toți senzorii se face fără probleme, exceptând transmisia electronică unde se pare că încă dispozitivul nu este compatibil cu Shimano Di2, doar cu cele SRAM și Campagnolo, iar noi nu am putut testa această funcționalitate.

Navigația se poate face și folosind o hartă de fundal, dar care nu permite selectarea unor străzi sau POI-uri. Practic este folosit track-ul pentru navigație iar harta e o imagine suprapusă peste acesta ce conține drumurile principale. Harta nu e preinstalată dar se poate copia ulterior pe dispozitiv de pe pagina producătorului, fiind disponibilă pentru fiecare țară în parte. Nivelul de zoom este preselectat de computer.

Computerul se conectează cu telefonul printr-o aplicație proprietară iGPSPORT care arată foarte bine. De pe aceasta se pot gestiona turele și se pot face unele configurări ale dispozitivului. Aplicația e legată cu pagina de internet iGPSPORT unde se păstrează toate aceste activități. În mod evident, se poate selecta ca odată terminată și încărcată o tură, aceasta să fie sincronizată cu mai multe alte aplicații de sport printre care și cea mai folosită, STRAVA.

Concluzie

Aceste computere cu GPS sunt dispozitive extrem de complexe și cunoașterea lor amănunțită necesită luni de zile de folosire, uneori descoperim funcții noi chiar și după un an sau doi. De aceea nu întotdeauna prima părere, după o lună sau două de folosire sporadică în regim de test, este și cea mai bună, fiind nevoie de mult mai mult decât atât. Totuși, în timpul petrecut cu iGS618 am putut să concluzionez că este probabil cea mai bună ofertă pe piață la acest preț, fiind în competiție doar cu modelele Bryton. Normal că ecranul, materialele și modul de interacționare nu se ridică la nivelul unor modele de 3-4 ori mai scumpe dar totul e de o calitate suficientă. Folosirea interfeței cu doar 3 butoane e greoaie la început dar devine tot mai simplă cu cât petrecem mai mult timp cu computerul. Prinderea compatibilă Garmin e un mare plus, la fel și posibilitatea de conectarea cu toți senzori necesari. Harta de fundal e un bonus interesant… De asemenea, există mici plusuri ici-colo pe care le-am amintit în descriere care mi-au atras atenția și pe care nu le-am găsit la modele mai scumpe!

Practic iGS618 este gata de orice în afară de navigație după străzi și adrese și este nu doar un model cu care puteți intra în lumea computerelor cu GPS ci chiar unul căruia îi veți rămâne poate fideli multă vreme…

Preț: 749 lei (redus la 649 lei la data redactării testului)

Importator: Meilan Romania

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − five =