Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Noul Camelbak Hawk a fost lansat de curând și se numără fără dubii printre cele mai confortabile și utile pe care le-am testat până acum. Și dacă te întrebi cum poate fi testat un astfel de produs, există câteva specificații importante pentru mine: confortul, fixarea și organizarea spațiului interior. Și la toate aceste capitole Hawk punctează sus.

Să începem cu aspectul, o culoare gri neutră care poate fi asezonată cu orice fel de echipament, dimensiuni compacte și o greutate decentă, dar nu foarte mică. Trebuie luat în calcul aici și faptul că are o sumedenie de spații de stocare și dacă mai punem în calcul și plosca, cu o capacitate de 3 litri, atunci poți să-ți faci o idee despre greutatea sa. Altfel spus, noul Hawg cântărește 1.46 kg cu plosca goală.

Apoi, odată ce-l pui pe spate, acesta se potrivește de minune deoarece totul poate fi reglat sau ajustat, iar partea din spate a fost concepută cu o tehnologie de scanare a corpului, ceea ce asigură curgerea eficientă a aerului astfel încât să transpiri cât mai puțin și să rămâi aerisit cât mai mult. Și nu doar spatele este arisit ci și bretelele sau prinderea din jurul bazinului. Așadar, pe scurt, la acest capitol punctează maxim.




Spațiile de stocare sunt excesiv de multe, atât de bine organizate încât ai putea să-ți bagi sculele de bicicletă acolo pe diverse categorii. În compartimentul mare am numărat 6 spații de depozitare și alte 3 buzunare distincte. Apoi mai există un compartiment sus, în față, pentru stocarea obiectelor de care ai nevoie rapid (cu material moale, deci poți pune liniștit acolo ochelarii – dar nu împreună cu cheile de la casă) și de asemenea în spate încă un compartiment în care introduci plosca, dar dacă nu o folosești, te mai alegi cu un spațiu extra destul de generos. Au existat momente când am stat să mă gândesc oare la ce ai nevoie de atâtea spații. Sub rucsac poți prinde o cască sau genunchierele/cotierele, iar în interior poate fi transportat și asigurat un acumulator extra pentru biciclete electrice. Și ar mai fi de menționat alte două buzunare aflate pe bretelele care te prind de bazin, ambele cu fermoare waterproof. O protecție adițională de spate poate fi achiziționată separat și montată rapid, dar la cât de gros este spatele oricum, nu cred că ar fi neapărat obligatorie.




Acestea fiind spuse, Hawg m-a impresionat plăcut prin utilitate și confort. Prețul variază între 700 și 900 de lei, în funcție de magazin sau culoare, așadar dacă-l dorești rezervăți ceva timp pentru a găsi cea mai bună ofertă.
Preț: între 700 și 900 lei
Greutate: 1.460 grame
Mai departe, să trece la un produs și mai practic din punctul meu de vedere. Sunt fan brosete pentru biciclete, acelea pe care le fixezi de brâu și sunt poziționate în spate, nu în față. Prefer ca acestea să fie cât mai ușoare cu putiință, dar așa cum am învățat pe propria-mi piele în ultimii 15 ani, cele ușoare nu oferă prea multe spații de stocare și asta poate deveni frustrant. Eu unul am nevoie obligatoriu de un spray de urs (care nu este chiar mic), o trusă de scule cu leviere și cameră, un bidon de lichid de minim 0.5l și desigur, încă ceva spațiu pentru hrană.

Borseta Mule, pe care au trimis-o cei de la Camelbak pentru review, este mai mare, mai voluminoasă, dar așa cum îți imaginezi oferă spațiu pentru orice ai avea vreodată nevoie. Și este foarte comod de purtat și suficient de aerisită (aici oricum nu este atât de important cum punctează deoarece suprafața care este lipită de corp este mică). Dar chiar și așa, la capitolul aerisire împrumută tehnologia de la rucascurile mai mari, având o zonă în zona de contact cu corpul care permite curgerea aerului. Interesant este că această borsetă vine livrată și cu o ploscă pentru lichide, cu o capacitate de 1.5l, ceea ce înseamnă că buzunarele laterale menite să stocheze obiecte rotunde pot fi umplute cu spray-ul de urs și poate o cutie de bere.



Organizarea spațiului interior este foarte bună, ai loc și pentru scule și pentru o jachetă de ploaie, dar pe care o poți prinde spre exemplu și în exterior cu ajutorul unor corzi elastice. Un alt buzunar este disponibil pe cureaua laterală în caz că mai vrei să stochezi acolo obiecte de mici dimensiuni.



Cu siguranță borseta Mule rămâne o alternativă foarte bună pentru ture scurte și medii, deoarece oferă suficiente spații pentru nevoile mele. De fapt, oferă exact cât am nevoie astfel încât să nu am nevoie niciodată de rucsac, iar asta m-a încântat cel mai mult.
Preț: aproximativ 400 de lei, în funcție de magazin
Greutate: 560 grame (cu plosca goală), 340 grame fără ploscă
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.